Uretrita este o inflamaţie a mucoasei uretrei, din cauza unei infecţii, cu o bacterie ori virus, care se manifestă prin micţiuni însoţite de durere, disconfort în timpul actului sexual, secreţii, usturime, senzaţie de arsură etc.
De multe ori, infecţia apare din cauza unor boli cu transmitere sexuală (BTS), dar poate avea şi cauze neinfecţioase: traume, boli (precum diabetul) etc. Oricum ar fi, la pri-mele semne de disconfort, sunteţi sfătuiţi să apelaţi la un medic specialist, pentru analize, diagnosticare şi tratament potrivit.
„Transmiterea infecţiei se face prin urina infectată, dar şi prin contact sexual, de aceea examinarea şi tratamentul trebuie aplicate ambilor parteneri. Examinarea la bărbat constă în efectuarea examenului de urină, urocultură şi antibiogramă, şi prelevare de secreţii uretrale. Tratamentul se indică pe baza rezultatelor la investigaţii, dar, repet, foarte important este ca ambii parteneri să îl urmeze. Pe toată durata tratamentului nu este indicat contactul sexual”, explică dr. Viorel Tode, specialist urolog.
Pentru a preveni o astfel de îmbolnăvire, este recomandată, în primul rând, folosirea prezervativului în timpul actului sexual, urinarea după ejaculare, igiena intimă adecvată. La 2-3 săptămâni după încetarea tratamentului, se indică repetarea analizelor.