Masajul bebeluşului este foarte important pentru noul membru al familiei, dar mai ales pentru o dezvoltare cât mai armonioasă a acestuia.
„Prin masaj învăţăm cum să menţinem legătura formată încă din mediul intrauterin şi îl ajutăm pe cel mic să se bucure de o legătură emoţională stabilă şi un timp de calitate petrecut alături de părinţi. Simţul tactil este primul pe care bebeluşii îl percep, iar masajul bebeluşului este una din cele mai vechi tradiţii, tactul nutritiv fiind baza fundamentală în dezvoltarea lor, în primii ani de viaţă. Beneficiile sunt multiple, atât pentru cei mici, cât şi pentru părinţi şi societate”, au explicat reprezentanţii BB Center din Constanţa.
Printre beneficiile masajului amintim: interacţiunea (include dezvoltarea legăturii, ataşamentul sigur, comunicarea verbală şi non verbală etc.), stimularea aparatelor circulator, digestiv, respirator şi a sistemelor endocrin, imunologic, limfatic, vestibulator, dezvoltarea şi menţinerea tonusului muscular. De asemenea, prin masaj, bebeluşul este ajutat să se calmeze şi să se relaxeze.