boli cu transmitere sexuala

boli cu transmitere sexuala
16 Iulie 2013
2140 accesări
29 comentarii

Aflarea unui diagnostic pozitiv nu este pentru nici un pacient confortabilă, cu atât mai mult cu cât este vorba despre unul grav.
Aşa se face că mulţi dintre cei care ar trebui să aibă mult mai multă grijă în privinţa protecţiei sexuale, se trezesc cu boala care le dă mari bătăi de cap. Constănţenii, în număr tot mai mare la medic Deşi toată lumea ştie că bolile sexuale se răspândesc prin contact sexual neprotejat, faptul că tot mai mulţi oameni ajung la medic cu boli venerice arată că nu sunt conştienţi de riscurile la care se supun, atât pe ei cât şi pe partenerii lor şi că nu dau importanţă efectelor pe care acestea le pot avea asupra vieţii lor. Se pare că un număr destul de mare de constănţeni uită de această minimă regulă şi ajung în cabinetele medicale. „Din păcate, educaţia sexuală a populaţiei este încă primitivă, am putea spune, mai ales dacă ne raportăm la numărul destul de mare de pacienţi care s-au prezentat în ultima vreme în spital. Având în vedere că o persoană poate transmite către unul sau mai mulţi parteneri astfel de boli la un singur contact sexual, cred că ar trebui să-i pună pe gânduri pe cei care neglijează problema. De altfel, ar trebui să înţeleagă că este vorba despre grave consecinţe asupra sănătăţii şi să se comporte în consecinţă pentru a le evita”, explică dr. Azis Olgun , medic specialist urolog în cadrul Clinicii de Urologie a Spitalului Judeţean Constanţa. Uretrita şi sifilisul, diagnosticate foarte des Lipsa informaţiei sau pur şi simplu neglijenţa, îi „pricopseşte” pe mulţi cu boli venerice, astfel că, aproape că nu trece zi fără ca medicii să nu pună acest diagnostic. Din păcate, în „fruntea” listei stau tocmai cele mai grave: uretrita şi sifilisul. „Cele mai frecvente două diagnostice sunt de uretrită cu neisseria gonorhea care se manifestă prin scurgeri uretrale purulente ce apar la 3-5 zile după contactul sexual infectant şi sifilisul care este o infecţie foarte gravă şi care are ca primă manifestare rănile în zona genitală. Şi lista poate continua… cu herpes genital care persistă toată viaţa, negi genitali provocaţi de papilloma virus ce pot produce cancer, gonoreea care duce la sterilitate sau binecunoscutele hepatite B şi C sau HIV, boli invalidante”, mai spune medicul. Reinfectarea subminează tratamentul Episoadele repetate de boală fac ca tratamentul să nu mai aibă nici un efect, mai spune medicul. Concret, antibioticele administrate nu mai sunt suficient de puternice să distrugă bacteriile care provoacă bolile pentru că organismul se obişnuieşte cu ele. Aşadar, medicul recomandă ca după astfel de „episoade amoroase”, testele de HIV, sifilis şi hepatite pentru bărbaţi şi controlul ginecologic pentru femei. În plus, acesta mai spune că orice durere, usturime, mâncărime, inflamaţie reprezintă un motiv de vizită în cabinetul medical.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

29 comentarii

azi, ora 13:04
Ohjnnz
Wasoch khunwt

プレドニン - 5mg - アジスロマイシンジェネリック 通販 ジスロマック通販おすすめ

14 noiembrie
Vrsbse
Vkokxy cxfwax

cabergoline 0.5mg us - order premarin 0.625mg for sale alesse medication

8 noiembrie
Vplsfc
Vhoghz oqsxcq

how to buy norethindrone - buy norethindrone 5 mg sale buy generic yasmin over the counter

8 noiembrie
Ldjudd
Rojtmm lhljnv

purchase alendronate online - alendronate tablet medroxyprogesterone 5mg over the counter

2 noiembrie
Ejeggx
Dwrhtw jdfvxp

xeloda price - naprosyn price buy danazol generic

2 noiembrie
Brtdsr
Bjrvnm ikmges

buy generic prometrium 100mg - clomid 100mg brand fertomid online buy

28 octombrie
Amuugl
Frzcxr jbkbwb

bupropion 150 mg cost - zyban medication shuddha guggulu medication

28 octombrie
Wgloxv
Uivxmt nigswx

provigil cheap - order promethazine 25mg generic buy melatonin without prescription

23 octombrie
Aivdwt
Kngbqz wmhwjy

crotamiton order online - mupirocin order order aczone generic

22 octombrie
Dkekla
Oryxge ddllah

buy losartan 50mg without prescription - cephalexin 125mg pills order cephalexin 250mg without prescription

123
Articol publicat de Andreea Năstase