22 Februarie 2022
1287 accesări
0 comentarii

În general, numărul de ouă pe care le puteţi mânca într-o săptămână trebuie calculat în funcţie de restul dietei şi dacă faceţi exerciţii fizice. Este sănătos să mâncați ouă? Câte sunt permise, pentru a nu avea probleme de sănătate? Specialiștii sunt de părere că, deşi sunt naturale și considerate un aliment sănătos, cu valoare nutritivă însemnată, trebuie să învăţați câte ouă să mâncați pentru un stil de viaţă sănătos în care să profitați din plin de proprietăţile lor. Desigur, consumul de ouă este diferit de la o persoană la alta, pentru că nu toată lumea are nevoie să consume aceeaşi cantitate, deși se poate recomanda un număr de aproximativ trei până la cinci ouă pe săptămână.

De exemplu, o persoană care mănâncă puţină carne sau peşte poate consuma mai multe ouă pentru a-şi asigura cantitatea de proteine de care are nevoie organismul. Apoi, una care face multe exerciţii fizice poate mânca mai multe ouă, mai ales albuş, deoarece aici se găsesc mai multe proteine. În schimb, o persoană supraponderală ar trebui să nu mănânce multe gălbenuşuri, deoarece această parte a oului are cea mai mare cantitate de grăsime. În același timp, oamenii ar trebui să fie conștienți că în ouă se găseşte o cantitate mare de nutrienţi și conțin toată gama de vitamina B, vitaminele A, E şi D. Totodată, în ouă se găsesc minerale precum magneziu, potasiu, seleniu, zinc, fosfor şi fier. În plus, oul este un aliment alcalin, un lucru foarte bun, ținând cont că organismul uman tinde să devină mai acid.

Taguri articol: nutritie

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii