19 Noiembrie 2015
2559 accesări
0 comentarii

Atunci când am pierdut un dinte, dar vrem să îl înlocuim, avem varianta de a ni se aplica un implant dentar sau o punte dentară. Există păreri pro şi contra ambelor soluţii, tocmai de aceea pacientul trebuie informat asupra avantajelor şi dezavantajelor.

„Într-o perioadă în care noile tehnologii folosite în tratamentele dentare şi implantologie au avansat spectaculos, oamenii apelează în continuare la punţi dentare, pentru a-şi completa spaţiile libere de pe gingie, cu toate că prin această procedură îşi distrug practic cel puţin doi dinţi sănătoşi”, susţine dr. Laura Mocanu, medic specialist în stomatologie generală.

Până acum câţiva ani, singurele soluţii prin care pacienţii îşi puteau completa spaţiile libere interdentare erau punţile, aşa apelau foarte frecvent la lucrări dentare.

„Nimeni nu se gândea că prin pilirea dinţilor folosiţi drept stâlpi pentru punte, mai pierde doi dinţi sănătoşi. Problema este că mulţi dintre pacienţi încă recurg la această procedură pornind de la ideea falsă că preţul unei punţi este mai mic decât al unui implant. Chiar dacă la prima vedere preţul poate părea mai redus, costurile pe termen lung sunt aceleaşi, având în vedere că, pentru a construi puntea, înlocuieşti un dinte lipsă omorând doi dinţi perfect sănătoşi care ulterior vor avea nevoie de alte tratamente”, explică medicul specialist.

Implanturile dentare actuale au devenit, în prezent, proceduri mai simple şi mai puţin dureroase decât o extracţie. „E un mit că doare, că traumatizează - pacientul nu simte absolut nimic! Oamenii trebuie să înveţe să nu mai facă rabat de la sănătate, pentru că în acest do-meniu, ieftin nu este şi cel mai bun.

E ca şi cum ai nevoie de o inimă şi cauţi pe internet una la ofertă, care vine la pachet cu un aparat auditiv! Nu introduce în organism produse care nu sunt testate şi care nu au studii pe ele de cel puţin opt ani”, este de părere dr. Laura Mocanu.

Conform studiilor, un implant rezistă chiar şi 15 ani, spre deo-sebire de o punte, care se poate rupe chiar şi după cinci ani, fracturând în unele cazuri şi dinţii pe care se susţine.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Andreea PERHAIŢĂ