25 Octombrie 2018
1437 accesări
0 comentarii

Hidrocelul reprezintă o acumulare nedureroasă de lichid în jurul unuia sau ambelor testicule. Medicii spun că există două tipuri de hidrocel, cel congenital şi cel dobândit. Hidrocelul congenital (înnăscut) are un mecanism de apariţie simplu: în timpul vieţii intrauterine testiculele se formează în abdomenul fătului, apoi migrează spre scrot prin nişte canale numite peritoneo-vaginale.

După ce testiculele ajung în scrot, aceste canale se închid în perioada perinatală, dar la unii băieţi închiderea se produce mai târziu, astfel încât rămâne o comunicare între burtica bebeluşului şi scrot, prin care se scurge lichid peritoneal.

Hidrocelul congenital se poate asocia cu o hernie inghinală, poate apărea la o parte dintre nou-născuţi şi este de mai multe tipuri:

testicular, comunicant, atunci când lichidul circulă între scrot şi abdomen şi necomunicant, când canalul peritoneo-vaginal s-a închis, dar în scrot a rămas lichid. De asemenea, mai există un tip de hidrocel, respectiv cel funicular (chistul de cordon spermatic), când lichidul peritoneal persistă pe canalul inghinal, canal care s-a închis inferior şi superior de acest chist. Totodată, la băieţei mai poate apărea hidrocelul dobândit (secundar), după un traumatism, o infecţie, o intervenţie chirurgicală etc.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU