30 Iulie 2021
670 accesări
41 comentarii

Hernia de disc lombară poate afecta serios capacitatea de muncă a fiecărei persoane. În această afecţiune se produce deplasarea unui fragment din discul intervertebral spre canalul vertebral, în care se află măduva spinării şi nervii spinali. Ca urmare, apar simptome adeseori invalidante, cum ar fi: dureri puternice de mijloc, care iradiază în jos pe un picior, blocaj lombar, crampe musculare, amorţeli şi furnicături pe picior, pareze sau chiar paralizii la nivelul piciorului afectat sau chiar tulburări sfincteriene (sindromul „cozii de cal”). Cele mai multe hernii de disc lombare se tratează conservator, adică cu repaus, medicamente, proceduri de fizioterapie, masaj sau gimnastică medicală. Există, însă, şi situaţii în care este nevoie de intervenţie chirurgicală, deoarece imaginile RMN coroborate cu simptomatologia pacientului şi evoluţia clinică a cazului o impun.

Intervenţiile chirurgicale care se realizează în prezent folosesc tehnici minim invazive, care permit o incizie minimă şi o „curăţire” cât mai bună a fragmentelor discale herniate, cu o eliberare eficientă a rădăcinii nervului spinal comprimat, ceea ce permite şi o mobilizare precoce a pacientului şi o recuperare rapidă.

Există şi situaţii în care, după operaţie mai sunt simptome, destul de supărătoare, uneori, fie la nivel lombar, fie la nivelul membrului inferior: dureri cu topografie variabilă, limitare a mobilităţii regiunii lombare, amorţeli şi sensibilitate cutanată diminuată, crampe musculare, dificultăţi la mers. Tratamentul de recuperare postoperator trebuie instituit cât mai precoce, cu avizul medicului neurochirurg şi după evaluarea realizată de medicul de recuperare.

În Clinica „Fiziozone”, tratamentul de recuperare al pacientului operat de hernie de disc lombară este centrat pe un program de exerciţii fizice -kinetoterapie- adaptat posibilităţilor de lucru ale pacientului. În plus, atunci când este necesar, se folosesc pentru recuperare şi alte proceduri de fizioterapie, pentru a accelera procesul de refacere al ţesuturilor afectate, în special atunci când există leziuni nervoase.

„În acest scop folosim: curentul galvanic, băile galvanice, laserul de înaltă intensitate, terapia Tecar sau Deep Oscilation. Ozonoterapia reprezintă o altă terapie extrem de eficientă, mai ales în cazul durerilor restante după hernia de disc lombară operată. Infiltraţiile subcutanate sau intramusculare realizate cu un amestec de oxigen-ozon la concentraţii bine stabilite prin protocoale terapeutice, ne sunt de mare folos în aceste situaţii, deoarece contribuie la reducerea durerii, relaxare musculară şi accelerează procesele de refacere a ţesuturilor afectate.

Toate aceste terapii sunt îmbinate armonios, în Clinica Fiziozone, într-un program de recuperare centrat pe pacient”, au precizat specialiştii clinicii.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

6 comentarii

ieri, ora 18:56
Gulhdx
Bqjypj hoonjn

buy generic deltasone 20mg - order deltasone sale captopril 25 mg canada

29 decembrie 2024
Mqpfoe
Cirtoi sgqttp

order prednisone 20mg generic - buy capoten 25 mg without prescription captopril price

17 decembrie 2024
Pbcsrx
Pirydv hbwsvj

cheap phenergan - promethazine 25mg pills buy lincocin 500mg for sale

15 decembrie 2024
Tyzsnd
Ifnnxd uuepkw

ivermectin tablets for sale walmart - order tegretol 200mg tegretol 200mg canada

10 decembrie 2024
Intwsn
Lzgojg yslabl

modafinil where to buy - duricef 250mg cheap how to buy epivir

8 decembrie 2024
Jevslb
Ydhdlq dtzkmz

valif online poke - valif online then order generic sinemet 10mg

Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU