04 August 2016
1497 accesări
0 comentarii

În primele zile, după naşterea copilului, milioane de femei sunt afectate de depresie. Depresia este o stare de lungă durată, însă specialiştii spun că aceasta ar putea fi o continuare a stării de „baby blues”. Această stare este specifică proaspetelor mămici în primele zile după naştere, însă este o stare temporară.

„«Baby blues» este o stare de tristeţe temporară, care afectează femeile după naştere, fiind pusă pe seama modificărilor hormonale care au loc în orga-nism. Aproape jumătate din femeile care devin mămici suferă de «baby blues» în primele două săptămâni de la naşterea copilului. De obicei, debutul este în a treia sau a patra zi după naştere şi se asociază cu momentul instalării lactaţiei. Proaspăta mămică se simte copleşită de noile responsabilităţi, are insomnii, este agitată, neliniştită, este obosită, trece uşor de la o stare emoţională la alta şi îi este greu să se oprească din plâns. Din fericire, această tristeţe dispare de la sine după aproximativ două săptămâni. Dacă aceste simptome persistă sau chiar se înrăutăţesc şi împiedică realizarea sarcinilor zilnice şi îngrijirea copilului, s-ar putea ca mama să sufere de depresie postpartum”, explică specialiştii Spitalului privat Euromaterna.

Taguri articol: sarcina bebe depresie post partum

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii