Dacă în urmă cu zece ani, tunsoarea-periuţă era un subiect tabu, acum a revenit în modă şi pare să câştige tot mai mult teren. Hairstylistul vedetelor, Cristi Pascu,explică, citat de csid.ro, în ce manieră femeile curajoase îşi pot tunde părul în această primăvară, pentru a fi în trend.
“În această primăvară, se poartă extremele: şi părul lung, dar şi cel foarte scurt. Celor care preferă să îşi păstreze lungimea podoabei capilare, le spunem că au revenit în centrul atenţiei vârfurile uşor franjurate. Acest lucru se aplică atât la celebrul bob texturizat până la nivelul bărbiei sau chiar puţin mai lung, cât şi la părul lung. Mă refer la acele tunsori sauvage, cu vârfuri mult mai subţiate, pentru a da o notă foarte relaxată coafurii”, spune Cristi Pascu, hairstylistul vedetelor din Romania.
"O tunsoare care prinde contur şi s-a relansat în acest sezon este tunsoarea extrem de scurtă, însă pe care o recomand doar persoanelor excentrice. Ai nevoie de mult curaj pentru a-ţi rade podoaba capilară. Nu este potrivită pentru orice vârstă, însă cu o culoare spectaculoasa a părului, poţi da lovitura. Dacă ne uităm la Hollywood, vom vedea că primavara acestui an pare să le fi dat curaj vedetelor de peste ocean, care au părul tuns periuţă şi arată mai bine ca niciodată”, spune celebrul hairstylist.
Nu trebuie să vă îngrijoraţi dacă sunteţi adeptele stilului clasic. Asta nu înseamnă că nu veţi fi în trend anul acesta. Ba din contră! Cristi Pascu ne explică modul în care o coafura de Oscar poate deveni coafura de zi cu zi.
"Cu toţii suntem atenţi la gala premiilor Oscar, la coafurile vedetelor. Însă nu trebuie să aştepţi o ocazie specială pentru un astfel de look. Coafurile de pe covorul roşu pot fi adaptate şi la moda străzii, mai ales dacă vorbim despre părul lung. Se poartă cărările într-o parte, duse la extrem, care, în combinaţie cu buclele, oferă o notă interesantă şi usor pretenţioasă aspectului”, recomandă Cristi Pascu.