Unii oameni nu știu că își pot trata unele boli doar consumând anumite ceaiuri. De exemplu, ceaiul de țelină este un remediu util pentru scăderea nivelului de acid uric din sânge. Timp de mulți ani, a fost unul dintre cele mai bune suplimente împotriva gutei, retenției de lichide și problemelor urinare. Cum îl preparați? Puneți o lingură de frunze de țelină, într-o cană de apă și fierbeți-le. Apoi, lăsați băutura să stea un pic și strecurați-o. Beți o cană de ceai de țelină pe stomacul gol și repetați procedeul de două ori pe zi.
Și ceaiul de urzică este benefic pentru organism. Specialiștii afirmă că acest remediu pe bază de plante este utilizat în mod tradițional pentru probleme precum guta și durerile articulare. Acesta are proprietăți diuretice, care ajută la stimularea funcției renale pentru a crește producția de urină și de a reduce nivelurile de acid uric. Din acest amestec se recomandă a se bea o cană, între micul dejun și prânz. Unul dintre cele mai bune ceaiuri pentru scăderea nivelului de acid uric este ceaiul de hibiscus. Această plantă cu flori reduce acumularea de acid uric în sânge, împiedicând depunerea acestuia în articulații. Modul de preparare este același, ca și în cazul celorlalte două. Nu în ultimul rând, ceaiul de păpădie are beneficii importante pentru sănătatea rinichilor. Astfel, datorită proprietăților sale diuretice, crește producția de urină și facilitează eliminarea substanțelor reziduale din organism. În plus, consumul de ceai de păpădie poate ajuta la controlul hiperuricemiei.