ceasurivorbitoare-1389203486

ceasurivorbitoare-1389203486
12 Ianuarie 2014
7016 accesări
0 comentarii
Nevăzătorii trăiesc într-o lume a lor, în lumea întunericului, însă refuză să se considere neajutoraţi. Au învăţat să citească cu degetele, să se orienteze cu un baston alb şi să audă tot ce mişcă în jurul lor. De acum însă le va fi şi mai uşor. 50 de ceasuri vorbitoare au ajuns săptămâna aceasta, la Constanţa şi au fost distribuite membrilor Asociaţiei Nevăzătorilor din Constanţa. Este numai prima tranşă. Următoarele ceasuri vor veni în perioada următoare, când vor ajunge şi câteva scannere portabile pentru cititul etichetelor şi preţurilor în magazine, lupe, bastoane şi scannere de citit cărţi. Luna cadourilor s-a prelungit şi în ianuarie, la Constanţa, când o parte din nevăzătorii înregistraţi în asociaţie au primit ceasuri vorbitoare, ce le sunt de mare folos şi vor mai primi şi alte obiecte care să le facă viaţa mai uşoară. „Aceste ceasuri ne ajută foarte mult. Eu am un ceas cu capac detaşabil; e bun pentru ore, dar nu şi pentru alarmă. Pe acestea noi le putem fixa singuri şi nu mai trebuie să mă duc la un vecin, să îl rog să pună alarma”, ne-a spus, foarte bucuros, Alexandru Papa. Statul nu-i ajută! Din păcate, însă, pentru că Ministerul Sănătăţii nu sprijină nevăzătorii, ei trebuie să-şi plătească singuri aceste obiecte atât de utile. „Un astfel de ceas costă aproape 200 de lei. Noi am reuşit, în cadrul asociaţiei, să obţinem un preţ mai bun, pentru că am luat o cantitate mai mare. Membrii asociaţiei îl pot cumpăra cu 90 de lei. În alte ţări statul plăteşte 20-30 la sută din valoarea acestor produse, la noi, însă, statul nu dă nimic”, a declarat, pentru „Cuget Liber”, Petre Şpan Pop, preşedintele Asociaţiei Nevăzătorilor din Constanţa. Ceasurile sunt prevăzute cu două butoane. Unul este pentru a spune ora şi data, iar celălalt pentru a face setările necesare. Cadranul nu mai este detaşabil şi are curea de imitaţie de piele neagră. Acesta este doar primul lot de ceasuri, în perioada următoare mai sunt aşteptate încă câteva sute, comandate de alţi nevăzători. Expoziţie de obiecte utile nevăzătorilor Oamenii au solicitat şi ceasuri de masă vorbitoare, foarte utile în casă. „Intenţionăm să aducem 500 de ceasuri de masă. Un astfel de ceas poate sta în bucătărie şi apeşi pe buton şi afli cât e ceasul. Ai băgat ceva la cuptor şi ştii că peste o oră este gata, setezi ceasul şi te anunţă când a trecut ora”, a explicat preşedintele Şpan Pop. Potrivit acestuia, pe 25 ianuarie, va fi adusă la Constanţa o expoziţie cu diferite obiecte pentru nevăzători. Astfel, oamenii pot afla ultimele noutăţi de pe piaţă şi îşi pot cumpăra lucrurile pe care le consideră necesare. „În cadrul expoziţiei vor fi prezentate nişte scannere foarte simpatice care pot citi etichetele. Acestea sunt portabile şi, de exemplu, într-un magazin, le poţi poziţiona în dreptul etichetei, pe care o pozează şi apoi îţi citeşte mărimea sau preţul. De asemenea, sunt scannere fixe, ceva mai mari, alimentate cu energie electrică şi nu cu baterii, care pot scana o carte întreagă şi apoi o pot citi pentru nevăzător. Vor mai fi aduse şi bastoane, lupe performante, maşini de scris în Braille sau maşini de scris electrice”, a enumerat Petre Şpan Pop. Toate produsele vor putea fi achiziţionate la preţuri negociate, direct cu firma care expune.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Andreea PERHAIŢĂ