10 August 2017
1474 accesări
0 comentarii

Potrivit medicilor specialişti, cele mai multe prezentări într-un cabinet de chirurgie şi ortopedie pediatrică de ambulator se referă latulburările de mers. De regulă, părinţii care doresc mai multe informaţii şi mai multe precizări se adresează unui cabinet privat unde există posibilitate ca medicul să stea mai mult timp de vorbă cu familia.

Specialiştii afirmă că majoritatea acestor afecţiuni nu sunt grave, dar neglijarea lor poate să ducă la fixarea unor atitudini vicioase ale membrelor, prin creştere în poziţia greşită, definitiv.

Prezentarea rapidă, precoce, la medic, poate să prevină prin mijloace extrem de simple, atitudinile defectuoase, iar acestea pot fi corectate în proporţie de peste 80%.

„Ideal ar fi să nu aşteptăm până la apariţia semnelor. Recomand cu căldură tuturor familiilor care au copii foarte mici să facă un control de ortopedie pediatrică, în prima lună de viaţă, de dorit, în jurul celei de-a 15-a zi de viaţă pentru displazia de dezvoltare a şoldului iar pentru tulburările de mers, în jurul vârstei de 1 an, când începe mersul, chiar dacă observă, chiar dacă nu observă dumnealor nişte modificări”, explică dr. Gabriela Dascăl, medic primar chirurgie, ortopedie pediatrică.

Potrivit medicului specialist, cea mai mare parte a tulburărilor de mers beneficiază de aşa-numita talasoterapie care, în Constanţa, este gratuită. Trebuie doar să fie indicată şi folosită. Astfel, acţiunea apei marine şi a nisipului de pe plajă, precum şi plimbările în picioarele goale pot vindeca tulburările de mers, întâlnite la copii.

„Ca orice mijloc natural, nu dă rezultate foarte repede. Trebuie o consecvenţă în utilizarea ei. Ca să îl pomenesc pe maestrul nostru, profesorul Alexandru Pesamosca, şi el constănţean, care spunea că la Constanţa e ruşine să ai asemenea boli, având în vedere că ai marea la dispoziţie şi că primăvara, de când dă firul ierbii şi toamna, până cade frunza, aceşti copii ar trebui să stea pe malul mării. De preferat sunt plajele mai puţin amenajate, cele cu pietriş, pentru că nisipul foarte fin este agreat de cei care doresc să se relaxeze. Sunt multe situaţii în care aceste mijloace simple de folosire a plajei mai puţin amenajate, a forţei valurilor, a talasoterapiei, duc la întărirea musculaturii, ligamentelor, musculaturii gambei, în special şi ligamentelor articulaţiei gleznei. Sunt mijloace active de corecţie care fac foarte mult bine copiilor în dezvoltare, deoarece sunt în creşetere”, explică medicul specialist.

Nu orice tulburare de mers necesită operaţie

Medicul subliniază că patologia copilului diferă de cea a adultului, de aceea există şi specialiştii pediatri. Un medic de adulţi, de acelaşi profil, poate să fie extrem de bine pregătit pentru a trata un adult, dar nu înseamnă că este la fel de bine pregătit şi în patologia copilului.

Copilul este un organism în creştere, nu este un adult în miniatură. „Legile după care se rezolvă o problemă pediatrică, chirurgicală pediatrică, ortopedică pediatrică, sunt altele decât cele de la adult. Şi răspunsul copilului este altul, de obicei mult mai bun decât al adultului.

Se întâmplă, să ştiţi, să avem această problemă, când radiografii ale copiilor acceptate de noi pentru un tratament simplu, neintervenţional, sunt contestate de colegii noştri care tratează adulţi, care spun părinţilor că cel mic trebuie operat. Ar trebui operat dacă ar fi adult”, explică dr. Dascăl.

Deci, atunci când există o îndoială despre calitatea serviciului medical acordat pacientului, e bine să fie luată a doua opinie de la un specialist de acelaşi profil. Chiar medicul curant poate îndruma pacientul către alţi specialişti din acelaşi domeniu.

Petru detalii, programări, consultaţii şi consiliere, apelaţi numerele de telefon MEDSTAR General Hospital 0241.638.251, 0722.574.250 şi 0241.940.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii