Sursa Cord Blood Center

Sursa Cord Blood Center
02 Iunie 2020
982 accesări
38 comentarii

Foarte mulţi adulţi ştiu cât de importantă este recoltarea celulelor stem şi că acestea reprezintă nişte celule care stau la baza formării tuturor ţesuturilor şi organelor. Potrivit specialiştilor Spitalului de Obstetrică şi Ginecologie „Euromaterna”, acestea sunt prezente în organism atât în perioada intrauterină, cât şi după naştere şi contribuie la reînnoirea periodică sau la vindecarea ţesuturilor şi organelor după diverse boli sau traumatisme. În prezent, unitatea sanitară colaborează cu diverse bănci de celule stem și vă asigură de recoltarea, procesarea şi stocarea corectă a celulelor stem.

Menţionăm că celulele stem se utilizează, în prezent, în tratamentul a zeci de afecţiuni severe, acute sau cronice, proprietăţile lor specifice conferindu-le un potenţial uriaş în tratarea bolilor. Spre exemplu, transplantul de celule stem autolog (pentru aceeaşi persoană) este indicat pentru cazurile în care boala nu este de natură genetică (ereditară), iar transplantul alogen (pentru o persoană diferită faţă de cea de la care s-a făcut prelevarea) este indicat atât pentru bolile moştenite, cât şi pentru celelalte tipuri de boli.

Dintre bolile tratabile cu celule stem fac parte următoarele categorii: leucemii acute şi cronice, sindroame mielodisplazice, limfoame, hemoglobinopatii, anemii, anomalii plachetare ereditare, boli mieloproliferative, boli congenitale ale sistemului imun, boli fagocitare, boli congenitale metabolice etc.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

5 comentarii

vineri, 20 decembrie
Jjoytw
Yhuvxp yyzixq

phenergan online buy - promethazine 25mg cheap buy lincocin 500mg

duminica, 15 decembrie
Vvflou
Vztwvt kagyyj

ivermectin 3mg tablets for humans - ivermectin 3mg oral carbamazepine online order

11 decembrie
Ebdkfh
Ewibcp kybbwa

valif online clumsy - valif remove sinemet pill

10 decembrie
Jgtjfb
Hfgoms giabht

modafinil 100mg sale - epivir price order epivir

30 noiembrie
Mevotc
Kjwsql qyxpht

プレドニン 市販 おすすめ - プレドニンジェネリック 通販 アキュテイン の購入

Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU