21 Februarie 2017
2827 accesări
32 comentarii

Ciroza hepatică este o boală care poate pune în pericol viaţa omului şi care apare atunci când în ţesutul hepatic se dezvoltăfibroza. Altfel spus, ţesutul fibrotic înlocuieşte ţesutul hepatic sănătos şi îl împiedică să funcţioneze la parametri normali.

Totuşi, boala apare după mulţi ani de inflamare a ţesutului hepatic. Partea proastă, însă, este că, pe măsură ce se dezvoltă ciroza, ţesutul fibrotic înconjoară celulele hepatice normale, determinând aspectul nodular.

„Cirozele hepatice înseamnă practic fibrozarea şi stricarea arhitecturii ficatului, iar în timp se poate ajunge chiar şi la ascită. Boala debutează cu dureri în ipohondul drept, oboselă, creşterea splinei, cu splenomegalie, anemie, creştere de transaminaze etc. Ca şi complicaţie ulterioară, apar varicele esofagiene, dar cea mai redutabilă complicaţie a cirozei hepatice este probabil hemo-ragia digestivă”, a declarat pentru „Cuget Liber”, dr. Sirma Tomoş, medic specialist Boli Interne.

La un moment dat, a precizat medicul, scade chiar numărul de trombocite, apar sângerări, edeme gambiere şi se poate ajunge până la insuficienţă hepatică.

De foarte multe ori, pacienţii pot avea boala hepatică avansată, fără a manifesta nicio simptomatologie sau doar descriu o stare de oboseală accentuată.

Alteori, însă, ei se prezintă la medic pentru edeme (acumularea de lichid la nivelul ţesutului subcutanat de la membrele inferioare), creşterea de volum a abdomenului prin lichid de ascită sau icter (coloraţie galbenă a tegumentelor şi mucoaselor).

În cazurile avansate, prezentarea este direct cu encefalopatie hepatică, stare de irascibilitate, tremor, somnolenţă, hemoragie digestivă.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

32 comentarii

ieri, ora 05:46
Jxfwdy
Qnngdt jrajtc

プレドニン 市販 おすすめ - ジスロマック - 500mg アジスロマイシンの購入

duminica, 17 noiembrie
Dginbx
Icrtzt ciwgfu

г‚·гѓ«гѓ‡гѓЉгѓ•г‚Јгѓ« и–¬е±ЂгЃ§иІ·гЃ€г‚‹ - г‚·г‚ўгѓЄг‚№ гЃЇйЂљиІ©гЃ§гЃ®иіј г‚їгѓЂгѓ©гѓ•г‚Јгѓ« еЂ¤ж®µ

13 noiembrie
Oacbgk
Qmxskj qlquvk

purchase estrace - buy generic ginette 35 online buy cheap anastrozole

11 noiembrie
Rxypql
Klvjhc ewrcwy

order dostinex 0.25mg online - buy alesse cheap buy alesse paypal

6 noiembrie
Btsyij
Nucjvu vcsunx

buy alendronate 35mg for sale - fosamax 70mg brand provera 10mg sale

5 noiembrie
Lpaejy
Yyjtmk iwwqlv

buy norethindrone pills - order lumigan generic buy cheap generic yasmin

31 octombrie
Lqwfgw
Daflvh tkdcfk

xeloda drug - buy cheap generic naprosyn danocrine order online

31 octombrie
Ghkatd
Rkyqmd spyabv

order prometrium 200mg online cheap - cheap fertomid pill where can i buy clomiphene

26 octombrie
Bjdxtw
Tdnoaf zowtai

order zyban generic - purchase ayurslim without prescription cheap shuddha guggulu online

25 octombrie
Hyqmpy
Bxhbkb jeddqf

provigil canada - order meloset 3 mg generic buy meloset 3mg online

1234
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU