05 Martie 2016
1721 accesări
0 comentarii

Concursul pentru ocuparea postului de preşedinte-director general al caselor de sănătate judeţene, organizat pe 2 martie de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, nu a fost promovat de niciun candidat.
Din Constanţa s-au înscris la concurs două persoane: Ionuţ Cornel Ionescu care a obţinut un punctaj de 5,5 şi Claudiu Daniel Teliceanu, actual director DJST, care a absentat însă de la proba scrisă.
„Am îndeplinit condiţiile de înscriere, dar nu am participat la concurs, pentru că am fost prezent la întâlnirea pentru stabilirea noului prefect, funcţie pentru care am fost şi eu propus”, a precizat Claudiu Daniel Teliceanu, director DJST Constanţa.
Din cei 47 de candidaţi care s-au calificat pentru proba scrisă la nivelul întregii ţări, niciunul nu a obţinut punctajul minim de 70 de puncte.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii