ranga pentru site sanatate

ranga pentru site sanatate
18 Februarie 2014
1186 accesări
0 comentarii
Consilierea psihologică se adresează atât adulţilor, cât şi copiilor şi adolescenţilor, chiar şi vârstnicilor. Ea presupune un „drum” pe care clientul îl parcurge ghidat fiind de psiholog în găsirea de resurse şi strategii eficiente şi adaptative pentru problemele sale.
În societatea actuală, termenul de „consiliere psihologică” începe din ce în ce mai mult să fie cunoscut de către majoritatea populaţiei. Din păcate, sursele de informare corectă sunt destul de puţine şi deseori imaginea privind acest demers terapeutic este eronată. Astfel, chiar şi într-o societate în dezvoltare ca a noastră, populaţia nu are acces la astfel de servicii decât în cazuri extreme sau oarecum fortuit, dependent fiind de anumite certificate, evaluări clinice şi rapoarte psihologice. În realitate, consilierea psihologică este un demers terapeutic care presupune atât evaluare psihologică cât şi intervenţie terapeutică. Consilierea este susţinută şi ghidată de către un psiholog specializat, care este necesar să aibă pe lângă studii de specialitate şi mulţi ani de formare şi experienţă în domeniu. Sunt mai multe abordări ale consilierii psihologice, în funcţie de tipul de psihoterapie. Este necesar ca în momentul în care clientul îşi manifestă intenţia de a parcurge un astfel de demers, psihologul să îi explice acestuia tipul de consiliere şi ce anume presupune acest demers. Este important de ştiut că un astfel de demers terapeutic presupune în primul rând confidenţialitatea clientului, care este stipulată clar şi în contractul de prestări servicii care se încheie între cei doi şi care asigură clientul că informaţiile dezvăluite psihologului nu depăşesc spaţiul terapeutic şi nu aduc prejudicii de imagine acestuia. Consilierea psihologică se adresează atât adulţilor, cât şi copiilor şi adolescenţilor, chiar şi vârstnicilor. Ea presupune un „drum” pe care clientul îl parcurge ghidat fiind de psiholog în găsirea de resurse şi strategii eficiente şi adaptative pentru problemele sale. Procesul de consiliere este diferit de cel de dezvoltare personală, care presupune optimizare şi eficientizare. Ea este un demers ţintit pe o problematică stresantă, presantă sau blocantă pentru client şi presupune un număr limitat de şedinţe psihologice. În funcţie de tipul de terapie în care este specializat psihologul, ea presupune diferite metode şi tehnici, mai mult sau mai puţin dinamice, creative, explorative. Demersul terapeutic se centrează pe momentul prezent şi pe modalităţile clientului de a-l gestiona. Psihologul este prezent în dinamica clientului, îi este ghid şi îl ajută să descopere modalităţi proprii eficiente de a se raporta la sine şi la ceilalţi, de a se adecva contextelor şi a vieţii însăşi, conform nevoilor sale. Abordarea în demersul de consiliere psihologică este individualizat pentru fiecare client în funcţie de categoria de vârstă, tipul de personalitate, tipul de problematică şi tipul de terapie, respectiv individuală, de cuplu, de familie sau de grup. Având în vedere societatea în continuă schimbare, schimbarea permanentă a normelor şi valorilor sociale şi familiale, restructurarea tipologiilor relaţiilor de cuplu, discrepanţele dintre generaţii, nivelului ridicat de stres şi lipsa reperelor adecvate de raportare şi adaptare la mediile sociale, familial şi profesionale, consilierea psihologică devine o necesitate pentru fiecare dintre noi, având marele dar de a ne aduce în realitate cu metode şi strategii adaptative, de a ne ajuta să facem faţă provocărilor din fiecare zi.    
Taguri articol: breaking psihologie stil de viata

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Elena RANGA