pediatrie-1331143599

pediatrie-1331143599
08 Martie 2012
679 accesări
0 comentarii
Conducerea Spitalului de Urgenţă Constanţa a decis, împreună cu autorităţile locale, să renoveze Secţia de Pediatrie a unităţii sanitare. Şi asta din cauza faptului că unitatea este aproape în permanenţă supraaglomerată, iar copiii bolnavi sunt nevoiţi să doarmă uneori chiar şi câte doi într-un singur pat. Pacienţii sunt prea mulţi, paturile sunt insuficiente, iar aceste aspecte nu permit medicilor să îşi desfăşoare activitatea în parametrii normali. Secţia de Pediatrie dispune de 90 de paturi, iar la ora actuală peste o sută de copii sunt internaţi alături de mamele lor în unitate. Dr. Cristina Mihai, şefa secţiei de Pediatrie a spitalului, a declarat că cei 14 medici pediatri ai secţiei îşi desfăşoară activitatea pe un număr de 75 de paturi, plus alte 15 la terapie acută, care se adresează exclusiv cazurilor foarte grave. „În fiecare zi funcţionăm peste capacitate, este o aglomeraţie foarte mare care nu ne permite să desfă-şurăm o activitate corespunză-toare”, a declarat medicul pediatru. Constanţa duce lipsă de un spital dedicat copiilor Dr. Dan Căpăţână, managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, a făcut, ieri, un apel public către părinţii din judeţ să încerce, pe cât posibil, să îşi trateze copiii cu ajutorul medicilor de familie sau a medicilor specialişti. „Noi suntem un spital de urgenţă şi în mod normal ar trebui să tratăm numai cazurile grave. Copiii cu boli cronice ar trebui să meargă într-un spital materno-infantil, care nu există în judeţul nostru, iar cazurile sociale, în centre speciale”, a declarat dr. Căpăţână. Acesta spune că la Spitalul Judeţean vin pacienţi nu numai din judeţ, ci şi din zonele limitrofe, ceea ce face ca Pediatria să fie tot timpul aglomerată şi supusă presiunilor. „Am reclamat în repetate rânduri la Ministerul Sănătăţii inexistenţa unui spital materno-infantil, dar nu s-a luat nicio măsură. O astfel de unitate medicală cu minim 120 de paturi la Pediatrie şi în jur de 250 de paturi în total, ar fi suficientă pentru a debloca această situaţie”, este de părere managerul SCJU. Zeci de copii, lăsaţi în spital pentru că nu au ce mânca acasă Numărul mare de pacienţi, cazurile sociale, dar şi lipsa unor saloane specifice unei secţii de Pediatrie duc aproape în fiecare zi la supraaglomerarea unităţii. Dr. Dan Căpăţână a spus că unele mămici îşi lasă copiii în spital chiar şi o lună pentru că nu au cu ce să îi hrănească. „Sunt cazuri sociale pe care trebuie să le preluăm deoarece mămicile spun că efectiv nu au ce să le dea copiilor să mănânce acasă”, ne-a explicat medicul. În plus, majoritatea copiilor, în special cei mici se internează alături de mame, aşa că spitalul trebuie să aibă loc şi pentru însoţitori. „Avem 25 de paturi disponibile pentru mamele însoţitoare, dar în momentul de faţă sunt internate 59 de mămici”, spune şi dr. Cristina Mihai. Managerul Spitalului Judeţean a mărturisit că de multe ori cei mici dorm câte doi în pat, iar cei puţin mai mari dorm alături de mamele lor. „Suntem în afara oricăror reguli legislative sau sanitare, dar ce putem face? Nu îi putem da afară”, a explicat dr. Căpăţână. Pediatria Spitalului Judeţean, reabilitată pentru prima oară Toate aceste aspecte enumerate de medici mai sus nu fac decât să suprasolicite Pediatria, secţie care nu a fost renovată complet niciodată, a afirmat dr. Căpăţână. „Această secţie nu a fost renovată decât pe porţiuni, dar a fost vorba mai mult despre igienizări. Pot să afirm că Pediatria nu a fost reabilitată niciodată”, a precizat managerul. După ce consilierii judeţeni au hotărât, la începutul anului să finanţeze lucrările unei noi secţii de chirurgie şi ortopedie pediatrică, dar şi a unui centru de radioterapie, autorităţile locale au ajuns la concluzia că şi Secţia de Pediatrie trebuie reabilitată. „Vom începe cu secţia de chirurgie pediatrică, lucrări care vor demara, cel mai probabil, într-o săptămână sau două. În perioada imediat următoare va fi reabilitată şi secţia de Pediatrie. Nu am făcut încă o evaluare pentru a estima costurile, dar o parte din bani vor veni din bugetul CJC, iar cealaltă parte, dintr-un credit bancar”, a declarat Dr. Dan Căpăţână.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Alexandra MALACHI