Observarea unui punct mişcător mic şi alb în părul copilului este un motiv suficient pentru ca părinţii să intre în panică. Ce poate face un părinte dacă află că propriul copil are păduchi?Poate că cel mai dificil lucru în astfel de situaţii este sentimentul de vină sau ruşine pe care îl au părinţii ai căror copii se confruntă cu această problemă. Oricât de respingători ar fi păduchii de cap, trebuie să ştiţi că aceştia nu sunt neapărat un indicator al lipsei de igienă şi nu provoacă nicio boală gravă, putând fi trataţi cu uşurinţă.
Ce sunt păduchii de cap
Aproape de dimensiunea unei seminţe de susan, păduchii de cap sunt nişte paraziţi cu şase picioare care trăiesc în părul omului. Lindinile - ouăle pe care păduchii le depun pe păr - sunt chiar mai dificil de identificat.
Deşi păduchii şi ouăle lor sunt foarte mici, sunt vizibili cu ochiul liber. Păduchii de păr pot fi de culoare albă, brună sau gri. Lindina are o formă rotundă sau ovală şi este lipită bine de firele de păr, foarte aproape de scalp.
Din fericire, păduchii nu pot trăi mai mult de câteva zile în absenţa căldurii şi hranei pe care le-ar putea oferi gazda. Dacă nu sunt pe cap, se deshidratează şi mor foarte repede. După o zi fără hrană, păduchii mor de foame. Cu toate acestea, ei pot supravieţui până la şase ore sub apă, fapt ce explică rezistenţa lor la duşuri.
Cei care cred că păduchii pot să sară sau să zboare pot sta liniştiţi. „Pentru a se transmite, este necesar un contact direct”, declară dr. Chiraţa Blacioti, medic primar pediatrie din cadrul clinicii Homeomed.
Păduchii se transmit uşor la copii
Păduchii de cap sunt frecvent întâlniţi la copiii mici care „merg la centre de îngrijire, grădiniţă, şcoală sau care dorm în colectivităţi”, declară pediatrul. De asemenea, specialistul arată că „păduchii pot fi contactaţi la frizeriile unde nu se respectă condiţiile de igienă, printr-un pieptene infectat”.
De cele mai multe ori, la această vârstă, copiii se joacă foarte aproape unul de altul, astfel încât părul lor intră în contact direct. De asemenea, ei pot folosi aceleaşi perii de păr, pălării, căciuli sau cleme.
„Pediculoza se manifestă cu mâncărimi ale scalpului, iar păduchii sunt vizibili pe părul copilului”, precizează dr. Chiraţa Blacioti.
Pediatrul recomandă ca cel mic să stea acasă şi să nu meargă în colectivităţi până când nu scapă de această problemă.
„Mergeţi imediat la medic!”
„Dacă identificaţi păduchi în părul copilului, mergeţi imediat la medic. Ei nu dispar de la sine, este nevoie de un tratament specializat, de tipul şampoanelor medicinale”, recomandă pediatrul.
Aceste produse trebuie utilizate respectând instrucţiunile medicului. „Există şi un pieptene special, pe care îl găsiţi în farmacii. Nu recomand metodele naturiste de tratare a păduchilor. Înainte, erau îndepărtaţi de pe firul de păr cu mâna sau cu gaz. Astăzi, vă puteţi adresa medicului şi aveţi la îndemână multe şampoane special create pentru această problemă”, explică dr. Chiraţa Blacioti.
Pediculoza capilară este o afecţiune frecventă la copiii mici. Se transmite foarte uşor în colectivităţi şi nu este un motiv de ruşine. Nu încercaţi să rezolvaţi problema pe cale naturistă, ci prezentaţi-vă cât mai devreme cu cel mic la un cabinet de pediatrie.