În mod normal, copilul mănâncă pentru a se hrăni. Este în creştere, deci are nevoie de nutrienţi pentru a se dezvolta corespunzător. Practic, cu cât se apropie de adolescenţă, cu atât mănâncă mai mult.

Dar ce facem în momentul în care acesta consumă cantităţi exagerate de produse alimentare, de cele mai multe ori departe de ochii familiei sau ai colegilor, episodul fiind urmat de momente în care se simte vinovat, ruşinat de el însuşi? Este clar. Trebuie să ne gândim că cel mic suferă de o tulburare de alimentaţie, numită mâncat compulsiv.

Mulţi copii, dar şi adulţi, îşi găsesc confortul în mâncare. Precum un drog, alimentele induc starea de bine, relaţia cu mâncarea devenind una din ce în ce mai strânsă, instalându-se treptat dependenţa de produsele alimentare. Momentul în care are loc consumul de alimente este unul tensionat, în care se pierde controlul. Mâncarea oferă sentimentul de calm şi înlătură starea de tristeţe. Umple un gol care nu poate fi umplut altfel.Pe moment, sistemul nervos se relaxează, dar totul este o iluzie. Starea de tristeţe va reveni după ce efectul hranei trece, dar va fi mult mai rău, pentru că se vor instala sentimente de neputinţă, anxietate, stres şi vinovăţie. Se formează aşa numitul cerc vicios. Totul se întâmplă pe repede înainte. Copilul mănâncă într-un timp foarte scurt cantităţi mari de hrană, fără a se sătura. De cele mai mult ori se ascunde, pentru că se simte ruşinat. Mâncarea îl controlează pe el, şi nu invers cum ar fi normal.

Cum recunoaştem un copil care mănâncă pe fond emoţional

1. În primul rând, părinţii trebuie să fie foarte atenţi la frigider. Dispar frecvent multe alimente, mai multe decât ar putea mânca un copil în mod normal?

2. Copilul a luat în greutate în mod inexplicabil? De reţinut că mâncatul compulsiv este ascuns de ochii părinţilor, de aceea creşterea în greutate trebuie să tragă un semnal de alarmă.

3. Un episod de mâncat compulsiv este precedat de o perioadă de dietă foarte restrictivă, corelată cu exerciţii fizice epuizante. Cel mic refuză mâncarea atunci când se pune masa, face sport în exces, dar totuşi ia în greutate.

4. Mâncatul compulsiv vine ca răspuns la un factor emoţional. Copilul este stresat sau afectat de problemele din famile, de la şcoală, s-a certat cu un prieten? Aflaţi ce îl frământă.

5. Găsiţi în mod frecvent ambalaje de alimente ascunse prin diverse locuri de prin casă?

6. Din moment ce începe să ia în greutate, copilul se izolează. Stă mai mult în casă, nu mai vrea să iasă la joacă cu ceilalţi copii, se închide în lumea lui. Părinţi, atenţie! Dacă vedeţi că cel mic ia în greutate, nu-l puneţi la dietă fără acordul medicului şi fără un consult de specialitate.

Experimentarea episoadelor de mâncat compulsiv au la bază foamea psihologică, şi nu pe cea fiziologică. Cel mic se confruntă cu stări de furie, nemulţumire, frustrare, supărare, nelinişte, plictiseală, etc. şi îşi găseşte refugiul în mâncare. De cele mai multe ori, însă, în mâncare nesănătoasă, din categoria alimentelor rafinate şi procesate, pline de zahăr, făină albă şi grăsimi hidrogenate.

Atenţie la bulimie sau anorexie. Sunt alte două probleme cu care se pot confrunta cei mici. Spre deosebire de mâncatul compulsiv despre care am vorbit mai sus, după un episod de mâncat în neştire, copilul bulimic îşi provoacă voma, scopul fiind menţinerea unei greutăţi corporale stabile. Anorexia este opusă bulimiei, copilul se înfometează conştient, pentru că imaginea lui de sine este degenerată. Are impresia că e prea gras, de aceea face din mâncare un duşman de temut. O refuză până la zero.

Ce facem?

Dacă două sau mai multe semne indică faptul că cel mic ar putea suferi de o tulburare de alimentaţie, părinţii trebui să meargă de urgenţă la medic. Dacă este sănătos din punct de vedere clinic, testele de sânge au rezultate foarte bune, tiroida funcţionează în parametri normali etc, este clar că cel mic are nevoie de terapie de specialitate, venită din partea psihologului.

Acesta îl va ajuta să taie răul de la rădăcină, să înveţe să îşi controleze emoţiile, să dezvolte o relaţie sănătoasă cu mâncarea, dar şi cu cei din jur. În cazurile mai grave, care nu pot fi rezolvate doar în şedinţele de psihoterapie, se va apela şi la medicaţie.

Important!

Învăţaţi-i pe cei mici să îşi exprime deschis emoţiile. Atitudinea de genul: "Nu ai voie să faci aia!", "Nu pune mâna acolo!","Nu vorbi aşa!" le înhibă capacitatea de a se dezvolta şi exprima, aceştia îşi vor reprima trăirile, se vor limita şi implicit îşi vor găsi alinare şi refugiu în mâncare.

Mai mult, părinţii sunt modelul pe care copiii îl au în faţă. Dacă alimentaţia părinţilor este una sănătoasă, copilul va copia exemplul. Şi cel mai important sfat pentru părinţi: NU FOLOSIŢI MÂNCAREA CA RECOMPENSĂ! NU PERMITEŢI COPILULUI SĂ ÎŞI GĂSEASCĂ FERICIREA ÎN PRODUSELE ALIMENTARE!