unghii
Infecţiile unghiilor reprezintă o problemă destul de des întâlnită atât la femei cât şi la bărbaţi. De cele mai multe ori, persoanele afectate ignoră această problemă şi aşteaptă ca infecţia să treacă de la sine. Specialiştii ne sfătuiesc, însă, să tratăm cu seriozitate aceste afecţiuni pentru a evita complicaţiile.
Onicomicoza este o infecţie care se declanşează în momentul în care fungiile invadează unghiile de la mâini sau de la picioare, dar şi pielea de sub unghii. Cele mai afectate sunt unghiile membrului inferior, deoarece acestea cresc mai încet şi favorizează dezvoltarea micozei.
În general, persoanele cu vârsta peste 60 de ani sunt predispuse pentru a dezvolta onicomicoze. De asemenea, unghiile se pot infecta şi în urma unui sistem imun deficitar, a diabetului zaharat, a insuficienţei circulaţiei periferice sau a cancerului.
Infecţiile unghiilor pot apărea şi din cauza încălţărilor prea strâmte, care păstrează picioarele calde şi umede sau în urma folosirii în comun cu alte persoane a unor obiecte de uz personal precum pantofi, şosete, unghiere sau forfecuţe pentru tăierea unghiilor.
În plus, puteţi contacta o infecţie la unghii dacă mergeţi desculţi în băi sau duşuri publice, dacă mediul de lucru vă obligă să menţineţi picioarele sau mâinile umede, sau dacă purtaţi unghii artificiale.
Primele semne ale onicomicozei
Simptomele infecţiilor la unghii variază în funcţie de fiecare caz în parte şi depind, în primul rând, de tipul infecţiei. Primul semn al onicomicozei de sub unghii este disconfortul local, apoi apar striuri galbene la nivelul unghiei, care devine fragilă, sfărâmicioasă şi casantă.
În cazul onicomicozei albe superficiale, infecţia este localizată la suprafaţă, iar pe unghie apar dungi sau puncte albicioase.
Cu toate acestea, doar medicul specialist poate stabili cu exactitate tipul infecţiei pentru a recomanda tratamentul cores-punzător.
Remedii naturale pentru tratarea unghiilor
În situaţia în care suferiţi de o infecţie uşoară a unghiilor, puteţi ameliora simptomele cu ajutorul unor tratamente preparate acasă. Pentru a scăpa de durere şi pentru a reduce inflamaţia puteţi înmuia unghiile timp de 30 de minute în apă caldă în care a fost dizolvată puţină sare.
Unghiile pot fi curăţate cu un prosop înmuiat în bicarbonat de sodiu pentru a îndepărta cuticulele, iar pentru întărirea unghiilor, este recomandat uleiul călduţ.
Evitaţi încălţămintea strâmtă şi incomodă
În unele cazuri, chiar şi după un tratament aparent eficient, infecţiile unghiilor pot recidiva, fie apar în aceeaşi locaţie, fie în alta. Spre exemplu, onicomicozele cu localizare aparte, în special cele care apar la degetul mare de la picior, sunt greu de tratat şi reapar în mod frecvent.
Pentru a preveni declanşarea sau recidivarea unor astfel de infecţii, trebuie să păstraţi igiena corespunzătoare a picioarelor, să le păstraţi uscate prin aplicarea unei pudre cu talc după baie şi să purtaţi şosete din bumbac pe care să le schimbaţi ori de câte ori este nevoie în timpul zilei.
Pantofii incomozi care produc leziuni la vârfurile degetelor trebuie evitaţi deoarece piciorul trebuie lăsat să respire.
Este importantă şi sterilizarea ustensilelor de manichiură şi pedichiură pe care le folosiţi. De asemenea, cu cât unghiile sunt tăiate mai scurt, cu atât riscul ca acestea să fie afectate este mai mic.