Cauzele care provoacă pericardita la copii sunt, în covârşitoare majoritate, infecţiile respiratorii cauzate de un virusPericardita la copii este o afecţiune favorizată de inflamaţia pericardului (membrana care înconjoară inima), pe fondul unei infecţii virale sau bacteriene. Astfel, sacul care îmbracă inima este invadat de lichid şi pur şi simplu obligat la o presiune semnificativă asupra cordului, afectându-i activitatea normală. Cauzele care provoacă pericardita la copii sunt, în covârşitoare majoritate, infecţiile respiratorii cauzate de un virus. Sunt însă şi situaţii mai rare, când boala se datorează contractării unor bacterii sau pe fondul altor afecţiuni, precum boli ale sistemului imunitar, tuberculoza, insuficienţa renală etc.
Durerile în piept şi febra sunt primele simptome ale pericarditei, acestea putându-se manifesta ca nişte junghiuri ascuţite, care se agravează, mai ales în poziţia de culcare. Datorită acestui fapt, intensitatea durerii se poate atenua când copilul se ridică în şezut sau se apleacă înainte. Dacă volumul lichidului din jurul inimii creşte semnificativ, copilul poate să aibă şi probleme respiratorii, ameţeli sau stări de leşin. Simptomelor de mai sus li se pot alătura şi stări de oboseală, lipsa poftei de mâncare, iritabilitate, bătăi neregulate ale inimii. De aceea, un copil suspectat de această afecţiune trebuie evaluat de specialist cât mai repede posibil, pericardita fiind considerată o urgenţă medicală, cu consecinţe extreme de grave dacă nu se intervine la timp.