10 Aprilie 2024
111 accesări
33 comentarii

Sunteți însărcinată? În acest caz, trebuie să știți că toate contracțiile Braxton-Hicks încep, de obicei, în cel de-al treilea trimestru de sarcină, în pregătire pentru contracțiile care vor avea loc în timpul travaliului, deci nu sunt contracții reale.

Cu mult timp înainte de a începe travaliul adevărat, gravida va trece prin dureri de travaliu false, cunoscute și sub numele de contracții Braxton Hicks. Este bine de știut că aceste contracții uterine neregulate sunt perfect normale și apar în ultimul trimestru de sarcină, dar ar putea începe să apară chiar din a patra lună, fiind modul în care corpul se pregătește pentru travaliul real. Potrivit dr. Raluca Hera, contracțiile Braxton Hicks, numite și travaliu fals, deși pot înmuia colul uterin așa cum fac contracțiile reale, acestea nu duc la naștere. „Aceste contracții apar din când în când, adesea în timpul după-amiezii sau seara și mai ales după ce gravida a avut o zi cu mai multă activitate fizică. Nu se va observa niciun tipar real pentru apariția lor, dar contracțiile de acest gen pot apărea mai des cu cât sarcina se apropie de termen. Concret, o contracție Braxton-Hicks este resimțită ca o ușoară strânsoare în abdomen. De regulă, nu este dureroasă, dar în unele cazuri poate fi.

Semnele indicatoare pentru contracțiile Braxton-Hicks includ: senzații de strânsoare care apar și dispar; contracții care nu devin mai puternice și nici mai apropiate între ele; aceste senzații dispar atunci când gravida își schimbă poziția sau își golește vezica”, a explicat medicul.

În cazul în care contracțiile apar regulat, trebuie cronometrate timp de aproximativ o oră. Dacă devin mai puternice sau mai apropiate, este posibil să fie vorba de travaliul real, iar dacă apar la cinci-șase minute distanță, este cazul ca gravida să își contacteze medicul.

Contracțiile Braxton Hicks apar atunci când fibrele musculare din uter se strâng și se relaxează. Contracțiile care anunță travaliul au loc atunci când corpul eliberează un hormon numit oxitocină, care stimulează contracția uterului. Pentru multe femei, contracțiile reale încep în jurul celei de-a 40-a săptămâni de sarcină; dacă încep înainte de a 37-a săptămână pot fi clasificate ca travaliu prematur.

Contracțiile reale dau o senzație de strângere dureroasă în partea superioară a uterului, pentru ca fătul să fie împins în jos, spre canalul de naștere și subțiază colul uterin pentru a-l ajuta să treacă. Aceste contracții au fost descrise ca și cum ar fi un val care crește și descrește (durerea crește treptat în intensitate, apoi începe să scadă și tot așa).

Se poate spune că este vorba de travaliu atunci când contracțiile sunt distanțate uniform una de alta (de exemplu, la cinci minute distanță), iar timpul dintre ele devine din ce în ce mai scurt (apar la trei minute distanță, apoi la două minute, apoi la unul). Contracțiile reale devin, de asemenea, mai intense și mai dureroase pe măsură ce timpul trece. Există și alte indicii ale travaliului, cum ar fi: eliminarea unui mucus roz sau sângeriu când gravida folosește toaleta; fătul s-a lăsat spre partea de jos a abdomenului; gravida poate prezenta scurgeri de lichid din vagin, ceea ce înseamnă că „apa” (o pungă de lichid numită sac amniotic) s-a rupt.

Care sunt, practic, diferențele dintre contracțiile Braxton-Hicks și cele reale? Contracțiile Braxton Hicks își fac apariția din când în când, fără a urma un tipar regulat, în timp ce contracțiile reale apar la intervale regulate, din ce în ce mai aproape una de alta. Dacă gravida nu este sigură ce tip de contracții are, este bine să contacteze medicul, deoarece este foarte important ca femeia să ajungă la spital dacă este însărcinată în mai puțin de 37 de săptămâni, iar contracțiile sunt deosebit de dureroase ori apa se rupe.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

3 comentarii

joi, 19 decembrie
Vbnfxo
Yfmdzt airlqa

stromectol online canada - <a href="https://ivercand.com/candesartan/">order atacand without prescription</a> tegretol 400mg cheap

marti, 17 decembrie
Qrqhcr
Jbksui wrybab

buy cheap generic promethazine - <a href="https://prometacin.com/">buy phenergan medication</a> order lincomycin 500mg pill

9 decembrie
Awiakr
Ptocou ezvnfl

valif shiver - <a href="https://avaltiva.com/rtsinemet/">buy sinemet generic</a> order generic sinemet 10mg