Tulburările de limbaj pot conduce la incapacitatea de integrare socială şi pot exista cu diferite grade şi proporţii, atât la subiecţii cu intelect normal, cât şi la cei care au un alt handicap

Copilul nu poate pronunţa corect cuvintele, deteriorează din ce în ce mai puternic toate sunetele în încercarea de a vorbi şi are pe deasupra şi un comportament de respingere a celor din jurul lui. Specialistul susţine că poate fi vorba despre o tulburare de limbaj care îl frustrează, dar şi de o întârziere mentală. În ambele cazuri însă, situaţia nu poate fi remediată decât prin corecţie logopedică şi intervenţii recuperatorii. Tulburările de limbaj pot conduce la incapacitatea de integrare socială şi pot exista cu diferite grade şi proporţii, atât la subiecţii cu intelect normal, cât şi la cei care au un alt handicap. Chiar în condiţiile în care nu există un alt handicap decât cel de limbaj, copilul pierde, mai mult sau mai puţin, posibilitatea de a recepţiona şi exprima corect cunoştinţele. „Cu cât tulburările de limbaj sunt mai grave, cu atât se manifestă o mai mare simplitate şi uniformitate la nivelul conduitei verbale. La dificultăţile de mai sus, se adaugă cele din planul personalităţii: timiditatea exagerată, frustrare, anxietate etc. Şi acestea sunt determinate de gravitatea şi extensia tulburărilor de limbaj. Toate acestea se reflectă în slaba integrare socială şi şcolară, în manifestarea unor comportamente aberante şi o adaptabilitate redusă. Din aceste motive, cunoaşterea, chiar şi sumară, a principalelor categorii de tulburări de limbaj ce se întâlnesc la vârstele preşcolară şi şcolară îi creează părintelui posibilitatea adoptării unei atitudini diferenţiate faţă de copii şi intervenţii corectiv-recuperative într-un cadru special pentru desfăşurarea corecţiei logopedice”, explică Georgiana Diaconescu, psihoterapeut în centrul de autism „Steluţa Fermecată” din Constanţa.  Dislalia, neputinţa de a vorbi Dislalia este cea mai frecventă tulburare de vorbire ce constă în abaterea de la pronunţia obişnuită, de la vorbirea standard. În unele cazuri, dislalia se manifestă prin neputinţa emiterii unor sunete sau a silabelor, ori omiterea lor, iar în altele, ele sunt înlocuite, substituite, inversate sau deformate. „În formele grave, asemenea fenomene se pot produce şi la nivelul cuvintelor. Se poate considera că există o dislalie simplă sau parţială, când apar deteriorări numai la nivelul anumitor sunete şi alta generală sau polimorfă, când sunt alterate majoritatea sunetelor sau silabelor. Sunetele afectate nu au aceeaşi pondere, deoarece şi în vorbire unele au o frecvenţă mai mare în raport cu altele. Consoanele sunt mai des afectate comparativ cu vocalele, iar dintre acestea, cele care apar mai târziu în vorbirea copiilor şi care necesită pentru emitere mişcări de mai mare fineţe a aparatului fonoarticular (cum sunt vibranta r, siflantele s-z, şuierătoarele s-j, africatele c-g-t) sunt supuse mai uşor fenomenului de destructurare”, completează psihoterapeutul.  Cauze: probleme maxilare sau retard mintal În funcţie de cauzele ce stau la baza tulburărilor de pronunţie, dislaliile se împart în organice şi funcţionale. Dislaliile organice sunt provocate de anumite deficienţe anatomo-fiziologice la nivelul analizatorului auditiv sau al aparatului articulator. Printre deficienţele anatomice incriminate mai des în dislalie, se numără prognatismul şi progenia, amplasarea deficitară a dinţilor, frenul lingual prea scurt, despicăturile maxilovalo-palatine (aşa-numitele „gură de lup” şi „buză de iepure”). Dislaliile funcţionale sunt provocate de unele întârzieri în dezvoltarea intelectuală, de vorbirea deficitară a unor persoane din anturajul copilului. Terapia dislaliei este determinată nu doar de vârsta copilului, ci şi de tipul sunetului afectat. Dacă sunt afectate sunete ce apar devreme în dezvoltare, este necesară recuperarea logopedică înaintea vârstei de 4 ani. Astfel, pronunţarea greşită sau nepronunţarea consoanelor p, b, m, t, d, n, f, v şi a vocalelor, a căror apariţie este specifică primului şi celui de-al doilea an de viaţă, impune o vizită şi începerea terapiei logopedice.