Autismul este o tulburare de dezvoltare considerată a fi drept una dintre cele mai severe tulburări neuropsihiatrice. Aceste tulburări prezintă o serie de manifestări, presupuse a fi rezultatul unor disfunctionalităţi de dezvoltare ale sistemului nervos central sau genetice. Din nefericire, cauzele specifice ale acestei boli sunt încă necunoscute.

Potrivit dr. Diana Meliu Cârjaliu, medic psihiatru, ideea că autismul şi sindromul Asperger (autism înalt funcţional) sunt afecţiuni ale copilăriei provine din faptul că unul dintre criteriile principale de diagnostic este observarea primelor semne în copilăria timpurie.

„Acest lucru nu înseamnă, însă, că vor dispărea sau se vor transforma în altceva odată cu împlinirea vârstei de 18 ani. Autismul este un spectru de afecţiuni de diferite grade, care implică o modalitate diferită şi particulară de interacţiune cu sinele, cu ceilalţi şi cu mediul, ducând la dificultăţi majore în comunicarea, interacţiunea şi imaginaţia socială şi care se manifestă pe tot parcursul vieţii. Dar, după cum spunea Hans Asperger în 1938, <nu tot ce se abate de la normă, fiind astfel anormal, trebuie să fie neapărat şi inferior>”, a precizat specialistul.

Medicul a mai spus că, se pare că autismul clasic apare de patru ori mai frecvent la femei decât la bărbaţi şi că prevalenţa este de 1-2% în populaţia generală. Mai mult decât atât, autismul înalt funcţional este de şapte ori mai frecvent decât autismul clasic şi este mai frecvent la bărbaţi.

Trebuie precizat că unii autişti nu pot vorbi, au un vocabular foarte limitat şi chiar dacă înţeleg ce le spun alţii, preferă să comunice prin semne sau repetă cuvinte, expresii cheie sau observaţiile altora. Apoi, a explicat medicul, unii dintre ei nu înţeleg subtilităţile de limbaj, expresiile, jargonul, sarcasmul (de exemplu „e marfă!”, „te-ai scos”, „eşti tobă de carte”, „nu te băga în sufletul meu” etc).

„Ei nu înţeleg pronumele personal <eu>, <tu> şi aproximările <mai târziu, mai mult, mai puţin>. Apoi, ei nu înţeleg şi nu pot interpreta exprimarea nonverbală sugerată de tonul vocii, mimica feţei, gesturi, atitudine. Interacţiunea socială presupune socializarea informală (capacitatea de a deschide şi întreţine conversaţia cu alţii, spunând nimicuri). Autiştii nu sunt capabili de asta, în strânsă legătură cu incapacitatea recunoaşterii şi înţelegerii emoţiilor altora sau a exprimării acceptabile social a propriilor emoţii. Astfel, autiştii nu înţeleg regulile sociale nescrise, nu păstrează distanţa fizică faţă de interlocutor”, a subliniat psihiatrul.

De cele mai multe ori, aceşti bolnavi abordează teme de conversaţie nepotrivite cu momentul, folosesc expresii faciale sau gesturi bizare sau par lipsiţi de sensibilitate, când, de fapt, ar trebui să manifeste compasiune. În acelaşi timp, ei preferă singurătatea, nu caută consolarea la alţi oameni şi îşi manifestă inacceptabil sentimentele, emoţiile sau nevoile.

Foarte important, aceste persoane nu înţeleg noţiunea de pericol, nu pot face planuri de viitor şi nu pot face faţă unor situaţii noi şi nefamiliare.

Persoanele cu Asperger, în schimb, primesc diagnosticul la vârste mai mari, datorită faptului că abilităţile lor cognitive îi ajută să dezvolte aptitudini compensatorii pentru a face faţă situaţiilor sociale. Atunci când aceste strategii nu mai fac faţă, pot dezvolta tulburări precum depresia şi tulburarea anxioasă.

De cele mai multe ori, părinţii sunt cei care aduc adolescentul, elevul sau studentul la medic, pentru dizabilităţi sociale, anumite tipare comportamentale idiosincratice (sensibilitate perceptivă la anumite zgomote, mirosuri, gusturi, desene sau imprimeuri, atingeri, inclusiv ale unor materiale sau ţesături), dificultăţi constante la şcoală, la locul de muncă sau în relaţiile cu alte persoane.