17 Decembrie 2015
13647 accesări
0 comentarii

Lupusul eritematos sistemic denumit şi LES sau „lupus” este o boală autoimună cu componentă genetică în care sistemul imun devine hiperactiv, interpretează în mod eronat celulele, ţesuturile şi organele sănătoase ca fiind străine organismului şi le atacă prin formare de autoanticorpi. Astfel apar afecţiuni ale unui organ sau mai multor organe interne, cele mai frecvent implicate fiind pielea, sistemul osteo-articular, rinichii, sistemul nervos, plămânii.

Există mai multe tipuri de lupus iar forma cea mai frecventă (70%) şi mai gravă, care poate afecta majoritatea organelor, este lupusul eritematos sistemic (LES).
Dintre leziunile cutanate, erupţia la nivelul obrajilor şi a piramidei nazale este des intâlnită la persoanele cu lupus şi este cunoscută sub denumirea de „eritem în fluture”.

Lupusul este o afecţiune severă, cronică şi debilitantă, care afectează în special persoane tinere, active, cu vârsta între 15 şi 44 de ani.

Taguri articol: boli şi afecţiuni lupus boala fluture

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Andreea Năstase