Pacienţii nu trebuie să aştepte să avanseze boala. Există tratament pentru toate stadiile afecţiunii, dar este pe măsura stadiului, cu cât pacienţii vin mai târziu, cu atât şi tratamentul este mai complex, mai de durată
Apariţia vaselor dilatate pe picioare este, de obicei, primul semn al prezenţei varicelor pe care-l observă bolnavii. Mulţi îl ignoră, însă. Fie îşi spun că „dacă nu doare, nu-i bai“, fie se tem pentru că au auzit că vecina a ajuns la operaţie. Medicul chirurg constănţean Raluca Pasăre le atrage atenţia acestor bolnavi că nu ar trebui să întârzie să se prezinte la doctor!
Patologia venoasă a membrelor inferioare - aşa numitele varice, cum sunt cunoscute de toată lumea - este din ce în ce mai răspândită în rândul populaţiei şi, mai îngrijorător, apare din ce în ce mai frecvent la tineri. Dacă în trecut literatura de specialitate menţiona că boala se întâlneşte îndeosebi la persoanele de peste 45 de ani, şi mai ales la femeile cu mai multe sarcini, în prezent, tot mai mulţi bărbaţi de nici 30 de ani, sportivi, dezvoltă afecţiunea. Indiferent însă de vârstă sau de stadiul bolii, bolnavii nu trebuie să amâne să se adreseze medicului.
„Pacienţii nu trebuie să aştepte să avanseze boala. Există tratament pentru toate stadiile afecţiunii, dar este pe măsura stadiului, cu cât pacienţii vin mai târziu, cu atât şi tratamentul este mai complex, mai de durată”, a atras atenţia dr. Raluca Pasăre, specialist chirurgie generală.
Primele semne ale bolii
Primele semnale ale instalării bolii varicoase nu sunt de natură să-i îngrijoreze pe pacienţi, în general. „Faptul că seara au picioarele obosite sau simt că le pulsează, că li se pun cârcei, ori că simt o senzaţie de mâncărime la nivelul pielii, nu îi îngrijorează foarte tare. Îşi spun fie că au o lipsă de calciu, fie că au avut o zi mai grea. Femeile, în special, vin în stadiile de început, din cauze estetice. În primul stadiu, al vaselor sparte, tratamentul este cu laser sau cu scleroterapie, nefiind nevoie de internare. Acesta este un stadiu în care problema este strict estetică”, a continuat medicul, referitor la stadiile afecţiunii.
În stadiul II apar venele dilatate, mai mari, care sperie, dar nu foarte tare, pentru că nu dor. Este posibil, însă, ca oricând această boală varicoasă să avanseze, într-un stadiu superior, iar durerea să fie atât de intensă că este greu de suportat.
„De cele mai multe ori se întâmplă ceva, dezvoltă o flebită, care apare pe nepusă masă. Flebita este inflamarea unui cordon venos dilatat. Iar 90% dintre pacienţi nu au un factor declanşator pe care să-l poată indica. Merg la culcare, seara, liniştiţi, iar dimineaţă au o dilataţie venoasă înroşită, fierbinte, foarte intens dureroasă. De aceea, ideal este ca boala să fie tratată într-un stadiu necomplicat”, a mai subliniat dr. Raluca Pasăre.
Operaţia nu trebuie să sperie!
Pacienţii trebuie să ştie, a subliniat medicul specialist, că, indiferent de stadiul bolii, tratamentul chirurgical este cel mai indicat.
„Boala varicoasă, în orice stadiu, fie incipient, fie avansat, trebuie să beneficieze de un tra-tament chirurgical. Astfel, şi cu ajutorul diverselor unguente, scădem senzaţia de disconfort şi îi îmbunătăţim pacientului calita-tea vieţii. Dar boala nu se vindecă. De aceea, este decizia pacientului dacă vrea să urmeze sau nu un tratament. Dar trebuie să ceară sfatul unui specialist”, a mai explicat chirurgul constănţean.
De multe ori pacienţii întârzie să meargă la doctor, de teama operaţiei. O teamă care nu se mai justifică, în condiţiile tehnologiei moderne folosite astăzi în municipiul Constanţa, a subliniat dr. Raluca Pasăre.
Intervenţia cu laser, sclero-terapia sau intervenţia chirurgicală clasică nu sunt dureroase, durează puţin şi principalul lor scop este de a evita riscul recidivelor.
„Nu se mai face acea smulgere a venei, cum se practica în urmă cu câţiva ani. Pacientul trebuie să înţeleagă că va rămâne cu nişte urme, cu nişte incizii. Chiar dacă nu mai fac tehnica aceea brutală de smulgere, trebuie eliberată vena principală de presiune, curăţând-o de colaterale. Este o tehnică minuţioasă, care previne recidiva”, a încheiat dr. Pasăre.