Clinic, pacienţii acuză senzaţia de corp străin, senzaţie de arsură, lăcrimare, prurit (mâncărime), cruste şi pelicule la nivelul marginii libere a pleoapelor
Poluarea, praful, umiditatea, cosmeticele sunt doar câţiva dintre factorii care pot influenţa apariţia infecţiilor oftalmologice. Una dintre acestea este şi blefarita, o afecţiune care are la bază inflamarea pleoapelor şi a genelor, fapt pentru care mulţi dintre cei care sunt afectaţi simt senzaţia de usturime sau mâncărime a ochilor. În acest caz, medicii nu recomandă tratamentele „băbeşti”, cu ceaiuri şi nici unguentele pe bază de antibiotice cumpărate la întâmplare din farmacie, ci consultul medical.
Igiena şi reacţiile alergice, prima problemă „Clinic, pacienţii acuză senzaţia de corp străin, senzaţie de arsură, lăcrimare, prurit (mâncărime), cruste şi pelicule la nivelul marginii libere a pleoapelor. Foarte rar, prezintă fotofobie, durere, scăderea acuităţii vizuale. Marginea liberă a pleoapelor este eritematoasă, adică roşie, îngroşată, cu secreţii mucoase albicioase, orificii glandulare modificate. Afecţiunea are o evoluţie cronică, provocând adesea pierderea genelor şi întoarcerea genelor către interior. Aceste modificări pot duce în timp la infecţii mai complexe cu afectare asupra vederii”, explică dr. Eliza Avram, medic primar oftalmolog. Formele de boală Blefarita apare sub două forme: blefarita anterioară şi blefarita posterioară. Prima afectează mar-ginea externă, liberă a pleoapei, unde sunt implantate genele. Cele mai frecvente cauze de blefarită anterioară sunt mătreaţa scalpului adică blefarita seboreică şi diferite bacterii ce produc blefarita stafilococică. Blefarita posterioară apare în faţa internă a pleoapei, ce vine în contact cu globul ocular şi este produsă de afectarea glandelor situate la acest nivel. În unele cazuri, pacienţii care suferă de afecţiuni dermatologice, cum sunt mătreaţa sau rozaceea pot fi afectaţi şi de această boală.
„Blefarita poate produce instabilitatea filmului lacrimal, fiind una dintre principalele cauze ale sindromului de ochi uscat. Blefarita poate fi însoţită de complicaţii precum: conjunctivita, keratita, chalazionul sau entropionul, adică rularea marginii libere a pleoapei către globul ocular”, completează medicul. Igiena pleoapelor, cheia tratamentului Principiul de bază al tratamentului acestei afecţiuni este igiena ochilor, susţine medicul. De aceea, atât pentru prevenirea bolii, cât şi pentru tratarea ei trebuie respectată şi igiena mâinilor, mai ales atunci când este aplicat tratamentul. Acesta este prescris în urma consultului oftalmologic şi în general conţine soluţii pentru reducerea inflamaţiei şi curăţarea zilnică a pleoapelor.