Insuficienţa venoasă cronică este o afecţiune în cadrul căreia este afectată scurgerea normalăa sângelui prin veneşi care apare din cauzaunui drenaj deficitaral sângelui de la nivelul membrelor inferioare.
Cauzele care duc la apariţia acestei boli sunt multiple, însă ea apare mai frecvent la persoanele de sex feminin, datorită mersului pe tocuri, atunci când centrul de greutate se distribuie inegal, cu mai mare presiune pe gambe, iar sângele rămâne blocat acolo. Alte cauze pot fi sarcinile, determinismul genetic etc.
„Multe persoane au senzaţia de picioare grele, dar trec cu vederea acest lucru, dar atunci când apar edemele încep să se îngrijoreze şi vin la noi. Un alt semn este durerea, care apare mai ales seara, după ce pacientul a stat mult timp în picioare sau la birou, cu gambele atârnate. Apoi, apare pruritul. Pacienţii prezintă o stare de mâncărime şi mulţi se scarpină până când fac răni, leziuni care, în timp, pot afecta tegumentul, ducând chiar până la stadiul de ulcer varicos”, ne-a declarat dr. Viorel Ispas, medic Chirurgie Vasculară.
În stadiul următor, a explicat specialistul, apar acele vene sparte, apoi venele reticulate, iar ulterior, varicele hidrostatice. Aici, singura soluţie este intervenţia chirirgicală, prin tratament medicamentos nu se poate decât întârzia evoluţia bolii, pentru că insuficienţa venoasă este o boală evolutivă. Partea bună a lucrurilor este că, după operaţie, bolnavul îşi poate relua în totalitate activităţile de zi cu zi. Desigur, în aproximativ 80% dintre cazuri, după trei zile, apare un uşor edem, numit şi de adaptare, perioadă în care sistemul venos profund trebuie să dreneze o cantitate mai mare de sânge şi până se adaptează durează câteva zile. La scurt timp, însă, piciorul îşi revine la forma iniţială.
„Noi sfătuim femeile să poarte tocuri mai joase, pentru că în acest fel se modifică centrul de greutate şi se vor simţi mai bine. De precizat că dacă nu se prezintă la operaţie, apare stadiul preulcerativ, venele nu îşi mai revin, iar acel sânge bălteşte practic şi de aici pot apărea o serie de alte complicaţii. În plus, apare o celulită pronunţată, iar pielea capătă un aspect cartonos, ea fiind distrusă”, a specificat dr. Ispas.
Pacienţii pot ajungela embolie pulmonară şi decesDupă toate acestea urmează ulcerul varicos, care este ultimul stadiu al bolii. Pacienţii care se prezintă la medic reuşesc, însă, să-şi rezolve problemele de sănătate, prin îndepărtarea sistemului venos bolnav, doar că de data aceasta recuperarea durează mai mult. Ca şi complicaţii, tromboza este cea mai cunoscută şi vizează, în mod special, fumătorii sau pe cei care lucrează în bucătării, pe şantier.
La rândul său, această tromboză poate fi de două feluri. Una este trombofeblita superficială, atunci când pacientul nu suportă nici măcar o pereche de pantaloni în zona afectată, iar a doua este tromboza venoasă profundă. În aceste cazuri, pacienţii spun că au o senzaţie de durere surdă la nivelul membrului inferior afectat, o temperatură mai mare ca la celălalt.
De precizat că, în ambele tromboze, poate apărea, ca şi complicaţie, embolia pulmonară sau trombembolismul pulmonar, care de foarte multe ori poate conduce chiar şi la deces.
„La noi ajung mereu pacienţi care neglijează terapia, iar această tromboză, dacă nu este tratată agresiv, recuperarea devine mult mai dificilă şi nu mai există garanţia că trombul poate fi dizovat prin medicaţie.Spre exemplu, am avut o tânără, în vârstă de 20 de ani, cu tromboză venoasă profundă, cauzată de asocierea pastile anticoncepţionale, fumat. Fata nu şi-a luat pastilele anticoagulante şi a făcut tromboză venoasă profundă pe tot sistemul venos şi acum se deplasează tot mai greu. Bineînţeles, o eventuală sarcină este total contraindicată în cazul ei, plus că acel cheag poate evolua oricând. În prezent, ea are un picior mai gros şi unul mai subţire şi nu îşi mai poate reveni niciodată la dimensiunea de dinainte de boală, ba chiar se poate agrava”, a completat medicul.