În ultimii ani, este tot mai prezent termenul de „depresie” în media, mediul profesional şi social.

Din ce în ce mai mulţi oameni se suspectează de depresie în momentele grele ale vieţii, când de cele mai multe ori experimentează tristeţea. În timp ce tristeţea este o emoţie, firească în anumite situaţii, când o persoană suferă o pierdere sau o dezamăgire, depresia este o tulburare, o boală. Persoana depresivă nu este doar tristă, ci tristeţea devine modul său de a trăi. Tristeţea, alături de alte emoţii are un rol protector, este un ghid care ajută la clarificarea nevoilor şi a drumului spre satisfacerea acestora. Tristeţea devine un indicator al depresiei, atunci când devine permanentă şi îi ghidează viaţa. Persoana depresivă este secătuită de durere şi tristeţe, lipsită de vitalitate şi energie. Ea resimte un vid interior, nu se poate bucura de nimic şi nu mai resimte plăcere în niciuna din activităţile care îi plăceau anterior. Uneori este incapabilă să exprime orice fel de emoţie, părând împietrită, absentă, indiferentă. Depresia este evidentă atât corporal, cât şi mental. O persoană depresivă are privirea pierdută, ochii, gura căzute, umerii încovoiaţi, muşchii letargici. Sunt frecvente durerile de cap, de stomac, oboseala permanentă inexplicabilă şi insomnii, fără cauze medicale. O persoană depresivă se simte înfrântă, copleşită, vlăguită, vinovată, neînsemnată şi inutilă, fără nicio şansă de a scăpa. Resimte viaţa şi pe sine ca o povară. Nu mai are speranţe, perspective, idei, soluţii şi crede că nimeni nu o poate ajuta. Ideile suicidare sunt permanente, venite ca o eliberare din suferinţă. Fiind o tulburare, depresia se tratează medicamentos şi psihoterapeutic. Ea poate apărea la orice grupă de vârstă, predominant la femei şi poate fi asociată altor tulburări psihice. Pentru a fi diagnosticată este necesar un consult psihiatric care se axează în principal pe intensitatea şi frecvenţa simptomelor, pe o durată de minim şase luni.