http://s2.postimg.org/bby1exx8p/grumpy.png
Potrivit conducerii DSPJ Constanţa, astăzi ar trebui ca şase dintre angajaţii instituţiei să rămână fără locuri de muncă.Decizia vine după ce instituţia a primit o circulară de la Ministerul Sănătăţii, potrivit căreia, în decurs de trei zile toate direcţiile de sănătate din ţară sunt obligate să întocmească un plan de reducere a personalului, respectiv 4% din angajaţi. „Este vorba despre o ordonanţă de urgenţă a Guvernului care priveşte reducerea personalului. Am primit o circulară de la Ministerul Sănătăţii în urmă cu câteva zile şi nu ne rămâne de făcut decât să ne conformăm.Am avut şi o întâlnire cu reprezentanţii SANITAS Constanţa şi cu comitetul director pentru a discuta această situaţie. În ceea ce priveşte personalul care va pleca din cadrul Direcţiei, urmează să discutăm pe baza criteriilor din contractul colectiv de muncă şi să dăm în decursul acestei zile şi un răspuns în acest sens”, a declarat, pentru Cuget Liber, directorul executiv al DSPJ Constanţa, dr. Constantin Dina. La nivelul DSPJ Constanţa există în prezent un deficit de personal, însă conducerea susţine că fiind vorba despre un procent destul de mic al celor care vor fi disponibilizaţi, efectele vor fi minime.
http://s2.postimg.org/bby1exx8p/grumpy.png