boliinima-1329054015

boliinima-1329054015
13 Februarie 2012
756 accesări
0 comentarii
Mai mult de patru milioane de oameni din Europa pierd, anual, lupta cu bolile cardiovasculare. Numărul deceselor provocate de aceste afecţiuni este în continuă creştere din cauza factorilor de risc tot mai răspândiţi, ca urmare a stilului de viaţă impus de societatea de consum, au anunţat, la sfârşitul săptămânii trecute, reprezentanţii Fundaţiei Române a Inimii. Potrivit acestora, doi din trei români mor în urma acestor afecţiuni, iar ţara noastră ocupă locul trei în lume în ceea ce priveşte mortalitatea cauzată de boli cardiovasculare. În plus, la fiecare 30 de minute, un român suferă un infarct de miocard acut, iar unul din zece nu supravieţuieşte. La ora actuală, şapte milioane de români suferă de boli cardiovasculare. Acestea sunt motivele pentru care Fundaţia Română a Inimii, înfiinţată de Societatea Română de Cardiologie, pregăteşte strategia naţională în domeniul prevenţiei bolilor cardiovasculare. Obiectivul fundaţiei este ameliorarea stării de sănătate a populaţiei României, prevenirea bolilor de inimă şi scăderea mortalităţii cauzate de aceste afecţiuni cu până la 10 procente până în anul 2015.    

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Alexandra MALACHI