20 Iulie 2016
1706 accesări
0 comentarii

Reprezentanţii Centrului Regional de Transfuzii Sanguine Constanţa (CRTS) fac un apel disperat, umanitar, către toate persoanele din judeţ care vor să doneze sânge, în speranţa de a ajuta persoanele grav bolnave care au atâta nevoie de transfuzii pentru a supravieţui.
Deoarece multă lume care ar vrea să do-neze nu poate face acest lucru, din cauza programului de la serviciu, echipa CRTS a hotărât să lucreze şi în week-end-uri. Astfel, toate persoanele care doresc să ajute şi vor să doneze sânge sunt aşteptate sâmbătă, 23 iulie, între orele 9.00 - 13.30, la sediul CRTS din strada Nicolae Iorga.
Pacienţi cu boli grave, copii şi adulţi au nevoie de tratament transfuzional. Fără ajutorul donatorilor de sânge, nu li se poate asigura acest tratament. Solicitările de sânge şi componentele sanguine ale spitalelor din judeţ şi din Bucureşti sunt în creştere, dar numărul donatorilor se menţine în această perioadă la un nivel insuficient, comparativ cu cererile.
„Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanţa dispune de toate materialele necesare activităţii medicale, echipa depune eforturi lucrând în week-end-uri, dar fără contribuţia dumneavoastră, a oamenilor sănătoşi, dornici să ajute donând sânge, eforturile noastre nu îşi ating obiectivul. Vă rugăm să luaţi în considerare oportunitatea de a oferi unui necunoscut o oră din sâmbăta dumneavoastră liberă, devenind donator de sânge”, a declarat dr. Alina Dobrotă, director CRTS.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii