23 Februarie 2016
1923 accesări
0 comentarii

Fundaţia Baylor Marea Neagră, în parteneriat cu Maritimo Shopping Center, a lansat o campanie de testare gratuită pentru HIV şi hepatite în fiecare zi de luni, până pe 28 martie, în intervalul orar 14.00-18.00. Campania a ajuns la cel de al patrulea an de desfăşu-rare, Baylor şi Maritimo punându-şi resursele în comun pentru a crea o campanie longevivă şi unică în România.
Campania facilitează accesul constănţenilor la testare, acest lucru fiind important din punctul de vedere al sănătăţii publice, deoarece până în prezent mai puţin de 2% din populaţie şi-a verificat starea de sănătate în legătură cu aceste infecţii care, de cele mai multe ori, nu au simptome.
„Transmiterea acestor infecţii se întâmplă de cele mai multe ori din cauza faptului că oamenii nu ştiu că sunt purtători de virus. Scopul nostru este de-ai învăţa cum să recunoască situaţiile cu risc de infectare şi măsurile de precauţie obişnuite. De asemenea, îi ajutăm să beneficieze de tratament dacă au nevoie”, a declarat Mihaela Bogdan, directorul programului de testare.
Testarea nu este anonimă, însă este confidenţială şi se va realiza obligatoriu cu prezentarea unui act de identitate. Din aceleaşi considerente, fiecare persoană va primi rezultatele personal. În ziua testării, clienţii nu au restricţii alimentare sau medicamentoase, însă alcoolul este contraindicat. Procesul de testare a virusurilor hepatitice B, C şi a infecţiei cu HIV presupune două componente importante: consilierea şi testarea propriu-zisă. Prima dintre ele este semnificativă atât ca importanţă, cât şi ca durată. Şedinţa de consiliere este ghidată de un consilier de testare, clientul fiind asigurat încă de la început de protejarea confidenţialităţii asupra tuturor informaţiilor şi aspectelor abordate în timpul şedinţei.
Constănţenii care se testează identifică cu sprijinul consilierului riscurile la care s-au expus, voluntar sau involuntar, de-a lungul timpului. Urmează apoi testarea propriu-zisă. Aceasta presupune recoltarea unei cantităţi mici de sânge venos şi lucrarea testelor. Asistentul medical demonstrează şi el, la rândul său, clientului faptul că toate materialele sunt sterile şi în termen de valabilitate.

Taguri articol: stiri medicale campanie consiliere maritimo testare

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Andreea Năstase