03 Februarie 2024
52 accesări
0 comentarii

Torticolisul este una dintre cele mai frecvente afecțiuni la nivelul gâtului, care se manifestă printr-o contractură involuntară a mușchilor într-o poziție anormală. Cu alte cuvinte, gâtul tinde să se răsucească într-o parte, provocând înclinarea capului, în timp ce bărbia este îndreptată în partea opusă. Această contractură este însoțită de durere și de limitarea mișcărilor. Acesta este, de obicei, provocat de o musculatură slăbită din cauza posturii greșite sau a suprasolicitării, apărând, în general, la ambele sexe, cu o ușoară predispoziție spre sexul feminin.

Potrivit medicilor, torticolisul poate fi întâlnit atât la adulți, cât și la copii, iar simptomele sunt relativ asemănătoare. În ceea ce-i priveşte pe cei mici, la ei, cele mai multe cazuri sunt congenitale și sunt determinate de o poziție vicioasă intrauterină sau de un travaliu dificil (care necesită folosirea forcepsului).

În unele cazuri, nou-născuții care prezintă torticolis pot dezvolta displazia de dezvoltare a șoldului, o altă afecțiune care se poate produce intrauterin. Totuşi, o legătură clară între aceste două fenomene nu a putut fi stabilită. La adulți, cel mai des întâlnit tip de torticolis este cel temporar, dezvoltat fie ca urmare a unei poziții necorespunzătoare, fie în urma unei infecții virale sau bacteriene. Cauzele care duc la apariția afecţiunii sunt multiple și, de cele mai multe ori, sunt strâns legate de tipul afecțiunii: factorul genetic, care este principala cauză pentru torticolisul congenital și este identificat mai ales la copii; pozițiile nefirești ale gâtului în timpul somnului; spasmele musculare; agresiunile la nivelul mușchilor sternocleidomastoidieni: ca urmare a unor accidente sau arsuri; afecțiunile la nivelul coloanei cervicale (hernie de disc).

Taguri articol: sfatul medicului durere hernie de disc dezvoltare musculare simptom

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU