Ați făcut febră, dumneavoastră sau copilul? În aceste condiții, este extrem de important să o luați din pripă, pentru a preveni posibilele complicaţii ce pot apărea. Înainte de toate, însă, încercați să nu vă panicați și să încercați să vă tratați acasă, iar dacă tratamentul administrat nu dă rezultate, abia atunci luați legătura cu un medic, mai ales dacă pacientul este un copil.
Așa cum spuneam, în primul rând trebuie încercate toate variantele de a scădea temperatura la domiciliu, dar numai dacă aceasta a trecut de limita normală de 37° Celsius. Atenție! O variaţie de până la un grad în timpul zilei este normală şi nu este neapărat sinonimă cu boala. Potrivit dr. Adriana Ceti, factori precum dieta, exerciţiile fizice sau vremea, printre altele, sunt câteva dintre motivele pentru care temperatura corpului poate creşte. Cu toate acestea, se consideră că o persoană are febră atunci când temperatura sa corporală depăşeşte 37,5°C. De fapt, febra arată faptul că organismul reacţionează în fața unei posibile boli. Cu toate acestea, trebuie să fiți atenți, deoarece, cel puțin în ceea ce-i privește pe bebeluşi, 37,7°C este, deja, o temperatură foarte ridicată. În acest caz, trebuie să îl tratați imediat, nu mai spunem că, în unele situații, este posibil chiar să ajungeți cu el la spital, dar totul depinde de cât de alterată este starea lui de sănătate.
„Totodată, este necesar să știți că, aproape întotdeauna, febra este asociată cu alte simptome, și anume, dureri de cap persistente, frisoane şi transpiraţii, dureri musculare, deshidratare, piele uscată, slăbiciune generală, pierderea poftei de mâncare etc. Mai mult decât atât, la copiii cu vârsta cuprinsă între şase luni şi cinci ani, pot apărea convulsii febrile. În aceste cazuri, medicii recomandă culcarea pacientului, protejarea acestuia pentru a nu se răni şi contactarea unui medic cât mai curând posibil. Pentru febra uşoară, cel mai probabil acesta nu va prescrie un tratament specific, mai ales dacă nu există simptome suplimentare. De fapt, o febră uşoară este un semn ce arată faptul că organismul răspunde bine la lupta cu viruşii sau bacteriile. O temperatură ridicată, în schimb, poate ajuta chiar la uciderea microorganismelor care cauzează boala”, a explicat specialistul.
Problema este că, atunci când febra provoacă disconfort suplimentar sau este mare, necesită tratament. În acest caz, medicul poate prescrie medicamente uşoare, din care se iau numai dozele recomandate. Nu le depăşiţi şi nu luaţi aceste medicamente pentru perioade lungi de timp, deoarece pot provoca leziuni ale rinichilor şi ale ficatului. Dacă ele nu reduc febra, descoperirea cauzei sale va fi esenţială pentru a determina necesitatea utilizării antibioticelor, în cazul în care există o infecţie bacteriană, cum ar fi amigdalita sau pneumonia. Dacă este vorba despre o infecţie virală, antibioticele nu vor funcţiona. În cazul copiilor, dacă febra persistă după prima doză, trebuie să consultaţi un medic pediatru. Aşadar, puteţi pune în practică la domiciliu diferite măsuri pentru a trata febra, atât timp cât nu este asociată cu disconforturi suplimentare. Apoi, în cazul deshidratării, trebuie să beţi apă şi, chiar să folosiţi soluţii orale de rehidratare, care, nu numai că rehidratează, ci conţin şi electroliţi, componente esenţiale pentru buna funcţionare a corpului. În plus, odihna ajută la recuperare, la fel ca îmbrăcămintea uşoară, menţinerea temperaturii scăzute a camerei şi învelitul doar cu un cearşaf. De asemenea, optaţi pentru comprese aplicate pe frunte, axile, zona inghinală sau tălpile picioarelor.