„Salvaţi Copiii” România a iniţiat proiectul „Fiecare Copil Contează”, parte a campaniei mondiale Every One, care urmăreşte reducerea mortalităţii infantile şi a copiilor până la cinci ani. Prin proiectul „Fiecare Copil Contează”, re-prezentanţii asociaţiei îşi propun diminuarea cu 15% a mortalităţii infantile şi a mortalităţii copiilor sub cinci ani, în perioada 2010 - 2015.
În România există, în continuare, zeci de secţii de nou-născuţi în care copiii născuţi înainte de termen se sting pentru că nu există suficiente incubatoare, în care eforturile medicilor sunt zădărnicite de lipsa unor minime dotări. De aceea, „Salvaţi Copiii” România continuă programul de dotare cu incubatoare a maternităţilor din România, prin campania de strângere de fonduri „Un gest pentru o viaţă”. Orice sprijin acordat, prin donaţii online sau prin SMS la 8844 cu codul „SALVEZ” (2 euro lunar), este binevenit.
Prin proiectul „Fiecare Copil Contează” au fost derulate acţiuni menite să combată cauzele previzibile ale deceselor, printr-o componentă majoră de informare şi educare, atât în rândul viitoarelor mame, cât şi la nivelul fiecărei comunităţi, şi printr-o componentă de intervenţie, care presupune asigurarea unei alimentaţii sănătoase (suplimente nutriţionale) femeilor gravide şi copiilor cu vârsta de până la cinci ani.