Femeile care fumează în fiecare zi au cu până la 40% mai puţine şanse de a concepe un copil. Potrivit unui studiu al Centrului Naţional pentru Renunţare la Fumat, publicat de Ministerul Sănătăţii şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii, şansele de a avea un copil scad cu 10-40% pentru femeile care fumează între cinci şi nouă ţigări pe zi. Totodată, cele care urmează o procedură de fertilizare in vitro şi consumă mai mult de zece ţigări zilnic au şanse de succes de doar 15 procente faţă de nefumătoare, care au şanse de 23%. Studiul mai arată că peste 55% dintre femeile fumătoare au între 15 şi 34 de ani, adică sunt la vârsta fertilă. Dr. Magdalena Ciobanu, coordonatorul Programului Naţional „Stop Fumat”, susţine că organismul femeilor este mai afectat decât cel al bărbaţilor de expunerea la nicotină, iar capacitatea femeilor de a procrea este în topul funcţiilor afectate negativ. „Femeile care fumează vor rămâne însărcinate mai greu. Motivul este acela că, pe lângă afectarea vasculară, care scade şansele de implantare a oului în uter, fumatul scade şi nivelul hormonului sexual necesar producerii ovulaţiei”, explică medicul.