Quit-Smoking-Cigarettes
Dr. Vera Eniko Pall, medic pneumolog în cadrul cabinetului „Verasante”, atrage atenţia: a te lăsa de fumat este greu, dar nu imposibil. „Cei care se apucă de fumat nu trebuie să trăiască cu iluzia că se pot lăsa oricând. Dacă nu cred, să-i întrebe pe «veterani» la ce jug se înhamă. Au, n-au bani de mâncare, fără ţigări nu pot sta. Apoi, indiferent cât te speli şi te parfumezi, tot miroşi a fum. Iar când îşi dau seama că e o prostie să «arzi» 10 lei pe zi sau, mai rău, descoperă vreo boală, constată că nu se pot lăsa de ţigări, sunt agitaţi, îi ia cu transpiraţii, nu se mai pot concentra, iar dacă îşi impun să nu mai fumeze, numai la ţigări se gândesc”, a afirmat medicul.
Nu înseamnă însă că nu se pot lăsa de fumat. Trebuie, înainte de toate, să aibă voinţă. Mai mult, pot primi ajutor din partea specialiştilor, pneumologi şi psihologi, fiind sprijiniţi cu medicamente şi sfaturi.
„Tratamentul durează două luni. Pacientul vine din două în două săptămâni, pentru a-i fi evaluată starea generală şi eventualele simptome de sevraj şi pentru a-şi primi tratamentul. Este la fel ca în cazul oricărei boli cronice, dacă se urmează sfatul medicului, nu se agravează”, a arătat dr. Pall.
Pacienţii beneficiază, în cadrul programului naţional „STOP FUMAT”, de consiliere pentru renunţarea la fumat, linie telefonică cu apel gratuit şi acces la medicamente gratuite. Se plătesc doar consultaţiile. „Toate cadrele medicale incluse în program cred în eficienţa programului şi se implică cu tot sufletul în efortul tratării pacienţilor dependenţi de fumat”, a adăugat medicul pneumolog.
Pentru a intra în program, pacienţii trebuie să sune la Tel Verde: 0800 878 673 (apelabil gratuit doar din Romtelecom) sau la 021 3356920, ori să acceseze pagina de internet a programului, www.stopfumat.ro, pentru a afla unde se află cel mai apropiat medic specialist.