26 Ianuarie 2022
690 accesări
0 comentarii

În momentul în care anumite zone sunt comprimate, alimentarea cu sânge poate să nu ajungă la mâini. De fapt, deseori, acesta este și motivul pentru care încep să se facă simțite furnicăturile. În același timp, pot fi zile în care, deși vă odihniți, se poate întâmpla ca brusc să fiți treziți de un fel de șoc electric în mâini sau degete. Alteori, la trezire, aveți impresia că, pur și simplu, parcă nu mai aveți membrele atașate de corp. Nu știți de ce vă amorțesc mâinile în somn?

Câteodată, aceste situații pot genera adesea chiar și un anumit sentiment de panică. Cu toate acestea, motivele pot fi inofensive, cum ar fi o postură greșită. Cert este că, atât crampele, cât și amorțeala sunt neplăcute, indiferent dacă dormiți sau nu. Desigur, dacă acest lucru vi se întâmplă din când în când, nu este o problemă, dar dacă este mai mult o regulă decât o excepție, poate că ar trebui să acordați mai multă atenție simptomului. Potrivit dr. Daniela Budișteanu, ambele senzații pot apărea în orice parte a corpului, deși cele mai frecvente zone sunt extremitățile, adică mâini și picioare. „Principalele cauze ale amorțelii mâinilor în timp ce vă odihniţi sau staţi întinși sunt: lipsa vitaminei B12, deteriorarea sau presiunea asupra unui nerv al mâinii și încheieturii mâinii, statul într-o postură similară pentru o lungă perioadă de timp, o posibilă leziune a mâinii. Totodată, anumite leziuni la nivelul gâtului pot provoca amorțeală la degete, palme sau brațe. La acestea se adaugă şi retenţia de lichide, care apare, în special, din cauza menopauzei, sarcinii și supraponderalității. În aceeaşi situaţie se pot afla şi persoanele care îndeplinesc diferite sarcini, în viaţa de zi cu zi şi care implică îndoirea și extinderea încheieturilor, precum și utilizarea unei forțe mari sau a instrumentelor care vibrează sau exercită presiune. Cu toate acestea, uneori, amorțeala mâinilor este legată de consumul unor medicamente”, a explicat medicul.

În cazul în care simptomele se manifestă la nivelul degetului inelar și mic, afecțiunea are de-a face cu probleme de presiune la nivelul nervului ulnar, care poate fi afectat de presiunea asupra cotului. De exemplu, dacă ați avut un accident și ați căzut în cot, veţi simți un fel de electricitate în zonă. De ce? Pentru că acest nerv este responsabil și de mobilizarea zonei dintre claviculă și prima coastă. De asemenea, intră în joc și vasele de sânge. Din acest motiv, amorțeala trebuie foarte bine analizată, mai ales că uneori apare din cauza unei probleme congenitale, a mișcărilor repetitive sau a posturilor deficitare. Ca urmare, dacă vă confruntați cu simptome de amorțeală, căldură sau furnicături (în special noaptea), există o mare posibilitate să suferiți de sindromul de tunel carpian sau de o afecțiune a nervului ulnar. În ambele cazuri, se recomandă să mergeți la medic, pentru că, dacă problema nu este tratată, în timp, durerea va deveni chinuitoare și o veți experimenta și în timpul zilei.

Taguri articol: sfatul medicului furnicături odihnă amorteala

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU