Obezitatea este considerată un factor major de risc pentru bolile cardiace, grăsimea viscerală fiind cea mai periculoasă atunci când vine vorba de afectarea vaselor de sânge. Cel mai adesea, atunci când aceasta este asociată cu un nivel al colesterolului ridicat, persoana în cauză prezintă un risc destul de mare pentru un infarct miocardic. Cele mai frecvente cauze ale creșterii colestrolului sunt: sedentarismul, alimentația bogată în grăsimi (în special saturate), vârsta, fumatul, dar și predispoziția genetică (ereditatea). Medicii susțin că scăderea colesterolului se poate realiza prin dietă, schimbare stilului de viață, dar și prin administrarea de statine sau a unui alt tratament medicamentos, la indicația medicului de specialitate.
Analizele medicale vin în sprijinul punerii unui diagnostic corect, de aceea este importantă efectuarea acestora în laboratoare de specialitate. De asemenea, în timp ce obezitatea și colesterolul sunt două semne uzuale ale unor probleme cardiace, anumite analize de laborator pot evidenția o problemă chiar și în absența acestora. Spre exemplu, proteina C reactivă ultrasensibilă este unul dintre indicatorii unei inflamații la nivel cardiac, nivelul acesteia putând fi ridicat și în cazul persoanelor fără probleme cu greutatea. În același timp, fumatul, sedentarismul sau alți factori ce țin de stilul de viață, pot influența negativ evoluția unei persoane către astfel de afecțiuni.