Cu toţii ştim că apa este vitală pentru orice fiinţă umană sau animale. Deşi nu furnizează energie sau calorii, apa este indispensabilă în toate etapele nutriţiei.
Potrivit dr. Loti Popescu, apa joacă un rol important în digestie, în formarea secreţiei salivare, mestecarea şi înghiţirea hranei.
„Apa este masiv reprezentată în sucurile digestive care asigură descompunerea alimentelor în părţile lor componente. Totodată, apa joacă un rol important în eliminarea resturilor nedigerate din tubul intestinal prin scaun. În acelaşi timp, apa este mediul în care au loc reacţiile biochimice din organism. Ca o componentă majoră a sângelui, apa transportă substanţele nutritive în tot organismul şi elimină reziduurile chimice prin intermediul urinei. Deşi nu furnizează organismului nici energie, nici vitamine, apa este un element vital”, a explicat dr. Loti Popescu.
Vă întrebaţi câtă apă conţine organismul nostru? De exemplu, nou-născutul este alcătuit în proporţie de 80% din apă. Apoi, la 30 de ani, conţinutul hidric al omului este de 60%, iar la 70 de ani, conţinutul hidric al corpului omenesc este de circa 46%. Aşadar, compoziţia corpului nostru arată că apa ocupă un loc important în organism.
Importanţa apei este reflectată şi în conţinutul în apă al diferitelor organe şi ţesuturi.
„Astfel, în unele organe cu activitate intensă, precum tiroida, splina, rinichiul şi creierul, apa atinge proporţii de până la 85%. De exemplu, muşchii conţin apă în proporţie de 75%, cartilajele 55%, ţesutul gras 30%. Chiar şi oasele au 20% apă, iar dentina 10%. Mai mult de jumătate din totalul de apă dintr-un organism se găseşte în celule, restul fiind repartizat în vasele sanguine şi limfatice, respectiv o mare parte în spaţiul dintre celule şi vase”, a subliniat medicul.
Dr. Loti Popescu a precizat că, înainte de toate, apa este mediul în care au loc reacţiile biochimice din organism. Uneori, apa poate să ia parte la reacţiile chimice propriu-zise şi să sufere la rândul ei modificări. Se ştie că sângele care circulă printr-o reţea complexă de canale - arterele, venele şi capilarele - este constituit, în principal, din apă.
XXX
Ca o componentă majoră a sângelui, apa transportă substanţele nutritive şi hormonii în tot organismul şi elimină reziduurile chimice prin intermediul urinei. Toate acestea sunt posibile datorită faptului că apa este solvent. De asemenea, aceasta are rol de termoreglare. În cazul depunerii unui efort fizic susţinut, începem să transpirăm. Apa, sub forma transpiraţiei care se evaporă, ajută corpul să se răcească şi astfel să-şi menţină temperatura normală.
Nu în ultimul rând, tot apa este aceea care contribuie decisiv la uniformizarea temperaturii în interiorul corpului.
Reţineţi, umezirea ochilor este realizată de secreţia lacrimală, a cărei componentă principală este apa. Fără această peliculă cu proprietăţi extraordinare, ochii s-ar usca, s-ar inflama, ar fi extrem de dureroşi şi pleoapele ar fi nefuncţionale. În plus, apa este indispensabilă pentru igiena tegumentelor noastre şi folosită ca agent extern, aceasta constituind unul dintre cei mai plăcuţi şi mai energici agenţi de călire. Ştiaţi câtă apă se elimină zilnic din organism şi prin ce căi?
„Organismul elimină zilnic 1.000 - 1.500 ml de apă, prin urină, aproape 500 ml prin perspiraţia insensibilă (vaporii eliminaţi din plămâni prin respiraţie), aproximativ 500 de ml prin transpiraţie şi 100-150 ml prin materiile fecale. Pierderile totale de apă prin toate aceste căi, pe durata unei zile, însumează 2.000 - 2.500 ml de apă”, a completat medicul.