Dacă în urmă cu 16 ani, judeţul Constanţa ocupa un loc fruntaş în ceea ce privea cazurile de sifilis, în 2016, situaţia este complet diferită. La acel moment, medicii constănţeni au depistat 1.043 de cazuri, din care 158 au fost numai gravide. De atunci, numărul bolnavilor de sifilis a scăzut de la un an la altul, ajungându-se ca acum să avem doar 43 de cazuri, dintre care 34 din mediul urban şi nouă din mediul rural.
„Incidenţa cazurilor a scăzut considerabil, din moment ce nu avem cazuri nici să le prezentăm rezidenţilor. Cel mai tânăr bolnav diagnosticat are 15 ani. Majoritatea sunt fără ocupaţie, pentru că nu au ce face, iar pentru că nu au cu ce să-şi umple timpul, şi-l umplu… cu sifilis”, a declarat, pentru „Cuget Liber”, şeful Clinicii Dermato-Venerice din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, dr. Gheorghe Nicola. Desigur, de-a lungul timpului, „clienţii“ fideli ai spitalului au fost prostituatele, dar nu neapărat. Spre exemplu, la un moment dat, medicii au tratat o prostituată cu sifilis, care, la momentul consultului, le-a furnizat lista celor cu care avusese contact sexual în ultimele zile: intrase în contact cu 76 de bărbaţi numai într-o săptămână.
Un alt pacient care le-a trecut pragul specialiştilor este un bătrânel de 80 de ani, care contactase boala de la Maria, chiriaşa lui care nu avea bani să-i plătească şi care… i-a plătit în cele din urmă.
Scăderea numărului de bolnavi infectaţi cu sifilis se datorează mai ales faptului că, în ultimii ani, au fost inten-sificate măsurile de depistare activă a bolnavilor, care sunt investigaţi şi trataţi din timp, în acest fel nemai-existând aşa mulţi.Sifilisul este o infecţie sexuală, principala cale de transmitere fiind contactul sexual, dar se poate transmite şi de la mamă la făt în timpul sarcinii sau al naşterii, rezultând sifilisul congenital. Simptomele diferă în funcţie de cele patru stadii ale sifilisului (primar, secundar, latent, şi terţiar). Depistarea bolii se face, de obicei, printr-un test serologic, dar bac-teriile pot fi văzute şi la microscop.Boala poate fi tratată eficient cu antibiotice, metoda preferată fiind administrarea intramusculară de penicilină G(administrată intravenos în cazul neurosifilisului) sau ceftriaxonă, iar bolnavilor cu alergie acută la penicilină li se administrează doxi-ciclină sau azitromicinăpe cale orală.