04 Noiembrie 2015
1035 accesări
0 comentarii

Potrivit Casei de Asigurări de Sănătate Constanţa, medicii de familie au obligaţia asigurării condiţiilor de mobilitate a informaţiei medicale în format electronic, prin utilizarea sistemului dosarului electronic de sănătate al pacientului. În situaţia în care utilizează un alt sistem informatic, acesta trebuie să fie compatibil cu sistemul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.

„Informaţiile personale stocate de Dosarul Electronic de Sănătate respectă cadrul legal privind protecţia şi securitatea datelor cu caracter personal. Informaţiile medicale complete pot fi vizualizate de medic doar dacă acesta are permisiunea pacientului. Confidenţialitatea informaţiilor din dosar este respectată în întregime, iar asiguratul/pacientul este singura persoană împuternicită de a decide cui doreşte să ofere accesul la propriile informaţii, pe baza politicilor de acces.

Într-adevăr, un medic îi poate consulta în totalitate dosarul de sănătate, când pacientul nu este prezent, dar doar dacă, anterior, acel pacient i-a acordat drept de acces pe baza parafei.

Totodată, dacă pacientul a configurat drepturile de accesare ale propriului dosar şi a acordat drept de acces anumitor categorii de medici, aceştia îi vor putea accesa dosarul conform politicilor de securitate selectate de pacient.

Sumarul şi informaţiile de urgenţă pot fi consultate de către orice medic cu un certificat autorizat, chiar şi fără ca pacientul să fie prezent.

Prin legislaţie, medicii sunt obligaţi să păstreze confidenţialitatea datelor medicale ale pacienţilor”, susţine Aurelia Rădoi, purtătorul de cuvânt al CJAS Constanţa.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Andreea Năstase