Pulpita acută reprezintă inflamația pulpei dintelui, organul complex care îi asigură vitalitatea, inervația și vascularizația. De fapt, aceasta este componenta cea mai vulnerabilă, protejată de straturile dure: smalțul și dentina. Dacă microorganismele își creează o cale de acces ajungând la nivelul ei, se declanșează o reacție inflamatorie. Deoarece pacienții nu se prezintă la timp pentru depistarea și tratamentul precoce al cariei dentare, sunt foarte frecvente situațiile în care leziunile instalate devin ireversibile, iar tratamentul nu mai poate conserva pulpa.

Caria dentară are tendința de a infiltra consecutiv straturile dure ale dintelui. Odată ajunsă în dentină, riscul infectării ei devine iminent. Dacă procesul nu este stopat la timp prin curățirea strictă a cavității carioase, dezinfecția și obturația ei, microorganismele înaintează până în momentul în care, pătrunzând în canaliculele dentinare (formațiuni tubulare în structura dentinei), ajung să excite cele mai mici ramuri ale nervului dintelui.

Acest proces este continuu, iar terminațiile nervoase sunt într-o stare de stres și devin hiperexcitabile. Din aceste considerente, apare o ușoară durere, cu o durată de maximum câteva minute, la rece și la dulce, stimuli care, în mod normal, nu declanșează disconfort. Acest stadiu care precede inflamația este numit hiperemie preinflamatorie și se poate instala după o obturație recentă la care stratul de dentină rămas este subțire sau căldura emisă de instrumentarul rotativ nu a fost controlată cu răcire permanentă și pauze în cursul preparării cavității. Diagnosticul pulpitelor nu se bazează, însă, doar pe simptomatologia descrisă mai sus. Este absolut necesar ca medicul stomatolog să examineze și să ia în calcul toate datele clinice, paralel cu acuzele pacienților.