Medicii avertizează că începerea vieţii sexuale de la vârste fragede produce multiple modificări la nivelul vaginului, iar nivelul hormonal este dat peste cap. Mai mult decât atât, tinerele pot suferi rupturi la nivelul vaginului care necesită apoi sutură chirurgicală. Potrivit ultimelor studii, în România vârsta minimă la care fetele încep să aibă relaţii intime este de 12 ani, media situându-se sub 16 ani.

Referitor la aceste situaţii, psihologii sunt de părere că majoritatea fetelor fac acest lucru pentru a nu fi marginalizate de grup sau din dorinţa de a avea o relaţie cu un anumit băiat. Totuşi, adolescentele nu trebuie să uite că astfel de experienţe îşi lasă amprenta asupra lor. Aşadar, în cazul minorelor, există o multitudine de riscuri la care acestea se supun.

În primul rând, este vorba despre infantilismul genital, întrucât aceste mămici nu au dezvoltate aşa cum trebuie organele genitale interne şi externe. În al doilea rând, ele nu au o educaţie atât sexuală, cât şi pregătitoare pentru o viitoare sarcină.

De obicei, nivelul socio-economic al acestor paciente este scăzut, dar mai ales nivelul educaţional. Apoi, ele nu îşi monitorizează sarcina sau chiar o ascund de familie.

„Majoritatea fetelor se prezintă tardiv la medic, neputându-se efectua măcar screening-urile pentru primul şi al doilea trimestru. De asemenea, o sarcină apărută la aceste vârste fragede este predispusă la un număr considerabil de riscuri. Două dintre acestea sunt ameninţarea de avort sau naşterea prematură, pentru că ele pot avorta mai frecvent decât adulţii. Apoi, riscul de apariţie al unei dezlipiri de placentă este mai crescut decât la grupul de vârstă 18-35 de ani”, a declarat pentru „Cuget Liber”, dr. Lucian Şerbănescu, specialist Obstetrică-Ginecologie.

Acesta a mai spus că în ultima perioadă, sarcinile în rândul tinerelor sunt întâlnite tot mai des, iar vârsta lor a cobo-rât până la 12-13 ani. Desigur, la categoria riscuri poate fi inclusă şi frecvenţa terminării naşterii prin cezariană, dar şi complicaţiile din timpul travaliului, de genul rupturi de părţi moi (vagin, col), mult mai des întâlnit. Nu în ultimul rând, apare lipsa de colaborare a viitoarelor mămici din timpul travaliului, când pot apărea situaţii în care este nevoie de aplicaţie de forceps sau de ventuză obstetricală.

De asemenea, numeroase paciente necesită chiar o anestezie generală pe venă, post-naştere, pentru a se efectua control instrumentar sau refacerea perineului, tot datorită lipsei de colaborare cu ele.

Pentru că de cele mai multe ori aceste paciente sunt de etnie romă, familiile sunt cele care vor neapărat ca pacienta să nască pe cale vaginală, deşi indicaţiile sunt deseori de operaţie cezariană.

Totodată, urmărirea de către medicul de familie după externarea acestor bolnave se efectuează cu dificultate, majoritatea nedeclarând că sunt lăuze, fapt ce creşte riscurile de complicaţii în postpartum, mai ales după operaţia de cezariană: infecţii, neextragerea firelor de sutură în timp optim (şapte zile) etc. În acelaşi timp, pacientele încearcă tot felul de tratamente empirice în ambulatoriu, ceea ce poate complica enorm evoluţia post-operatorie în postpartum. „Tocmai de aceea, noi, medicii suntem de părere că ar fi nevoie de o implicare activă a organizaţiilor non-guvernamentale din punct de vedere al educaţiei sexuale în cadrul şcolilor, dar şi a familiilor de romi cu precădere, precum şi o bună colaborare cu medicii specialişti sau medicii de familie. În acest fel, se poate contribui la scăderea procentului sarcinilor la vârste tinere şi totodată apariţia complicaţiilor postpartum la aceste paciente”, a explicat medicul.