10 Octombrie 2022
344 accesări
39 comentarii

În ziua de azi, foarte multe persoane sunt diagnosticate cu insuficienţă renală cronică, acesta fiind un proces treptat în care rinichii încetează să funcţioneze în mod corect. Specialiștii susțin că rinichii îndeplinesc şi funcţii hormonale, electrolitice şi metabolice. Astfel, atunci când boala progresează şi funcţia renală este distrusă ireversibil, situaţia devine incompatibilă cu viaţa, dacă tratamentul nu este administrat imediat. Această afecţiune este asimptomatică la început, aşadar diagnosticarea poate fi complexă. Cert este că boala se manifestă în multe feluri, deoarece rinichii îndeplinesc numeroase funcţii în organism. De exemplu, anorexia este unul dintre cele mai frecvente simptome, apoi greaţa şi vărsăturile. Potrivit unui studiu, aceste simptome sunt cauzate de creşterea nivelului ureei în sânge. Din păcate, problema poate persista chiar şi după tratament, crescând riscul de malnutriţie.

Totodată, hipertensiunea arterială, oboseala şi problemele de somn sunt alte manifestări frecvente. Apoi, apar şi retenţia generală de lichide şi dificultăţile de respiraţie, umflarea picioarelor şi durerile în piept. Aceste modificări apar atunci când rinichii sunt deja deterioraţi. Anemia este, însă, unul dintre primele simptome ale insuficienţei renale cronice. De fapt, această tulburare se agravează şi pe măsură ce insuficienţa renală cronică progresează. La rândul ei, insuficienţa renală cronică duce la modificări ale pielii, pot exista mâncărimi, uscăciune, modificări ale părului etc.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

6 comentarii

duminica, 12 ianuarie
Xcvydr
Qtoqjh gaqeuv

buy amoxil cheap - combivent 100 mcg uk combivent brand

duminica, 12 ianuarie
Pdamjg
Rxkhqs kefiyw

order generic isotretinoin 20mg - dexona order online zyvox 600 mg canada

1 ianuarie
Oghzzt
Lhnqkx wutpvb

deltasone 10mg drug - purchase captopril capoten 25 mg for sale

15 decembrie 2024
Hdnozo
Efpfwk vwneau

stromectol coronavirus - candesartan canada tegretol 200mg ca

14 decembrie 2024
Nmvauq
Ywserw bbottq

promethazine where to buy - order ciprofloxacin pill order lincocin 500 mg generic

6 decembrie 2024
Lkcbcc
Baffxb swxhlo

valif pills hug - valif pills grant sinemet cheap

Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU