Keratita herpetică este o afecţiune cu potenţial recidivant şi reprezintă o inflamaţie la nivelul corneei, produsă de virusul herpetic. Virusul herpes simplex tip 1 este extrem de contagios și se transmite cu ușurință prin contact direct cu pielea persoanei infectate. Majoritatea oamenilor contactează virusul în timpul copilăriei, acesta rămânând în organism în formă latentă și trăiește în celulele nervoase ale pielii sau ale ochiului.
Din păcate, se activează ori de câte ori sistemul imunitar este scăzut, sau când organismul este supus unor factori, precum stres, febră, anumite traume, expunere prelungită la radiații solare, unele medicamente.
Această afecţiune poate fi de două feluri: superficială şi profundă. Mai mult decât atât, este o afecţiune acută, dar cu evoluţie cronică. Ca urmare, virusul persistă şi apar deseori recidive la acelaşi ochi. „În primul rând, pacientul lăcrimează foarte tare şi are vederea modificată, în ceaţă. Problema este că boala se poate reactiva şi la două luni, dar şi chiar după 20 de ani, iar tratamentul este de durată”, ne-a declarat dr. Sanda Jurja.
Cert este că afecţiunea apare întotdeauna la persoanele cu imunitatea scăzută, indiferent de vârsta pe care o au. În plus, îşi face debutul de multe ori după diferite cure de slăbire, un regim alimentar nesănătos sau mai puţin bogat în proteine sau cronică, dacă pacientul nu se odihneşte suficient, fumează sau are boli cronice care duc la scăderea imunităţii, precum anemii, hepatite, HIV, cancer etc.
Rana de pe cornee are forma unei mici ramificaţii, vizibile la microscop. În alte cazuri, însă, are forma unei eroziuni corneene mai mari. Desigur, mai există posibilitatea ca aceasta să arate ca o eroziune simplă, care, în absenţa vreunui traumatism sau a unui corp străin corneean, poate fi similar cu diagnosticul de herpes corneean, dacă este însoţită de simptomele caracteristice. Tratamentul este foarte tipic, trebuie instituit rapid, corect şi rezultatele ar trebui să fie favorabile.
În unele cazuri, vederea înceţoşată poate fi pronunţată mai ales atunci când persoana suferindă încearcă să se uite la un obiect care se află în direcţia unei surse de lumină puternică. Altfel spus, în cele mai multe cazuri, pacienţii nu suportă lumina, fiind vizibil deranjaţi de ea. Apoi, bolnavul acuză scăderea acuităţii vizuale, el văzând tot mai prost obiectele situate la o distanţă mai mare.
În stadii incipiente, ușoare, boala afectează celulele de pe suprafața corneei și se întinde către nervii care deservesc corneea. În stadiile mai avansate, afectează stroma corneană (stratul profund al corneei), endoteliul (suprafața interioară a corneei), camera anterioară a globului ocular sau chiar irisul. Inițial, infecția se prezintă ca un edem la nivelul conjunctivei și al pleoapelor (blefaro-conjunctivită) și este însoțită de leziuni mici, albe, pruriginoase, pe suprafața corneei (cheratită superficială punctată). Uneori, leziunile pot avea consecințe mai grave, cum ar fi formarea ulcerelor corneene sau a eroziunilor cu aspect specific de „dendrită”. Pe măsură ce avansează, afecțiunea cauzează simptome accentuate, precum lăcrimare excesivă, secreții oculare, durere, fotofobie, spasme la nivelul pleoapelor (tendința de a clipi continuu), vedere încețoșată sau iritația ochiului.
