Ascita apare atunci când se acumulează prea mult lichid în abdomen, afecțiunea fiind mai des întâlnită la persoanele care au ciroză, dar poate avea legătură și cu alte afecțiuni. Potrivit specialiștilor, ascita este cea mai frecventă complicație a cirozei, apărând la aproximativ jumătate dintre pacienții cu ciroză decompensată. Cauzele bolii pot varia și pot include și ciroza hepatică, aceasta fiind una dintre cele mai comune cauze ale ascitei. În insuficiența cardiacă, de exemplu, inima nu pompează eficient sângele prin corp, ceea ce poate duce la acumularea de lichid în cavitatea abdominală.
Medicii susțin că pacienții cu ascită pot prezenta o varietate de simptome, care variază în funcție de cauza subiacentă și de gravitatea afecțiunii. Umflarea abdomenului este una dintre cele mai evidente manifestări ale ascitei, situații în care acesta se mărește din cauza acumulării de lichid în cavitatea peritoneală. Persoanele care se confruntă cu această problemă pot simți o senzație de presiune, disconfort sau durere în zona abdominală din cauza extinderii abdomenului. În același timp, umflarea abdomenului poate duce la creșterea în greutate, deși este important de menționat că aceasta este o creștere de greutate cauzată de acumularea de lichid, nu de grăsime sau de creșterea masei musculare. Din păcate, lichidul acumulat în cavitatea abdominală va exercita presiune asupra diafragmei și a plămânilor, ceea ce poate duce la dificultăți în respirație.