25 Martie 2016
1364 accesări
0 comentarii

Locuitorii din Cumpăna vor beneficia de un serviciu privat de ambulanţă care va fi la dispoziţia acestora pentru urgenţele pe care le vor avea. Acest lucru se va realiza în cadrul unui parteneriat încheiat între Primăria Cumpăna şi Serviciul privat de ambulanţă „GMC Medical Services”. „Populaţia din localitate poate solicita o ambulanţă, în cazul deplasării la un spital din ţară, situat de exemplu la Bucureşti, prin transmiterea unei solicitări scrise, în nume propriu, către Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Constanţa, depuse cu câteva zile înainte de deplasare. Trebuie reţinut faptul că locuitorii pot apela în continuare la Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă,112, pentru că acest serviciu privat de ambulanţă nu se substituie Serviciului Unic de Urgenţă, ci vine în completarea acestuia, pentru binele şi sănătatea locuitorilor comunei”, a declarat Mariana Gâju, Primar Comuna Cumpăna.
Serviciul privat va asigura patru ambulanţe de tip A, adică transport medical neasistat şi o ambulanţă de tip B1, adică transport medical asistat cu medic şi asistentă medicală. Serviciul privat de ambulanţă poate onora transporturi medicale asistate şi neasistate ale cazurilor care nu necesită apelarea sistemului de urgenţă 112.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii