Dacă aş da timpul înapoi, aş fi făcut lucrurile diferit? Aş fi devenit mămică după vârsta de treizeci de ani?

Discuţii cu buna mea prietenă, femeia… Sunt alături de părinţii care îşi cresc copiii de mai mult de douăzeci de ani. Îţi mulţumesc, draga mea prietenă, că mi-ai adresat această întrebare, este unul dintre subiectele care m-au preocupat dintotdeauna. M-a atras această devenire a noastră: femei-mame. Mi-a plăcut să ştiu şi să dezvolt etapă cu etapă, în discuţiile cu mine, în relaţiile şi discuţiile cu prietenii, părinţii cu care am intrat în contact prin natura profesiei, analizând de-a lungul timpului această creştere, transformare a femeii. Întâi despre mine şi cum am perceput devenirea mea ca mama. Îmi permiţi? Sunt mamă care am născut primul copil la vârsta de douăzeci de ani, când îmi căutam drumul şi sensul în viaţă, atunci credeam că îl găsisem. Eram mulţumită cu profesia mea, cu ceea ce devenisem. Mă simţeam împlinită ca mama când am început. Apoi, simţeam că pierd paşi, că unele lucruri îmi ies aşa cum îmi doream, altele nu. Îmi doream să fiu mama perfectă (şi tu, nu-i aşa?) Şi a început drumul nostru, ca familie, în căutarea unei case, mobilarea - utilarea ei. Eram, atunci simţeam asta, mama bună aşa cum îmi doream.

La douăzeci şi şase de ani am hotărât că este timpul celui de-al doilea copil

Creşteam şi eu alături de ei, eu ca mamă, soţie, dar şi având nevoie de dezvoltare personală. De ce oare apropierea de vârsta de treizeci de ani ne aduce sentimentul că timpul a trecut şi nu am reuşit să facem tot ce ne-am programat? După vârsta de treizeci de ani, am simţit că am nevoie de mai multă hrană pentru mine, hrană profesional - mentală, să fiu mămica exemplu pentru copiii mei. Veşnic dornică de informaţie pentru a fi o mămică bună, citeam, interacţionam cu alte mămici, femei pe care mi le alegeam model. Îmi alegeam şi impuneam standarde. La treizeci şi patru de ani, frica timpului care trecea, ba chiar fugea, ne-a determinat să dăm curs tuturor viselor pe care le amânam: familia cu trei copii, proiecte profesionale. Dacă aş da timpul înapoi, aş fi făcut lucrurile diferit? Aş fi devenit mămică după vârsta de treizeci de ani? Sunt întrebări pe care nu mi le adresezi doar tu, draga mea prietenă, ci toate mămicile cu care relaţionez la cursuri, în cadrul atelierelor şi în saloanele din maternitate. Fiecare femeie simte când este pregătită să fie mamă, iar dacă un copil te surprinde, pregăteşte-te! Ai nouă luni la dispoziţie, timp în care te poţi îndrăgosti de scânteia ce naşte în tine. Dacă o sarcină te-a luat pe nepregătite, dacă tu aveai un alt plan în acel moment în viaţă, iubeşte-ţi pruncul şi sunt sigură că o faci sau ai făcut-o deja, iar planurilor tale personale dă-le o amânare. Crede-mă, draga mea, merită efortul! Mamă după treizeci de ani? Eu m-am simţit o mămică diferită la vârsta de treizeci şi patru de ani, una relaxată, împlinită, încrezătoare, dornică să zbor, să pot ajuta alte mămici, să le spun că este minunat să fi mămică şi mămică de trei copii. Încrederea pe care am dobândit-o, în cazul meu, poate fi precedentul celor doi copii pe care i-am crescut, nevoii mele continue de informare în acest domeniu al parentingului, dar simt că o mămică după treizeci de ani este încrezătoare, relaxată, fiindcă a trecut prin diverse etape de dezvoltare personală, este în acord cu sine, cu partenerul său, iar regulile de convieţuire în familie deja sunt trasate şi uzitate. Ştiu că tu mi-ai spus: „Şi totuşi, femeilor după treizeci de ani le este teamă că nu mai au suficientă răbdare să crească un copil, că se adaptează mai greu noilor reguli pe care le schimbă acum micuţul, în climatul deja format al unei familii.”

După treizeci de ani femeile au înţelepciune. Ele ştiu că trebuie să treacă prin anumite etape pentru a avea un rezultat final, aşa cum şi-l doresc

Ele ştiu cum să abordeze o discuţie, ştiu când să tacă, ce să spună, când este timpul să intre sau să părăsească o încăpere. Femeia de treizeci de ani este împlinită profesional, abia aşteaptă să rămână însărcinată, să se dedice unui micuţ. Ea deja are un model în creşterea şi dezvoltarea emoţională a bebeluşului pe care-l va naşte, fiindcă multe dintre cunoştinţele ei au trecut prin experienţa maternităţii, a fost un privitor care şi-a creat modele: aşa DA, aşa NU. O mămică după treizeci de ani se poate simţi neîncrezătoare, dar oare una la 20 - 25 de ani cum se simte? Oare ea nu îşi pune fel de fel de întrebări? Ea merge înainte cu viaţa, greşind, îndreptând şi iubindu-şi necondiţionat puiul în timp ce creşte şi ea pe lângă el… Femeia de treizeci de ani a învăţat să treacă prin experienţe, greşind, ulterior făcându-şi planuri riguroase pe care le respectă. Aceasta este frica unei femei de treizeci de ani: oare planul de a naşte, creşte un copil într-o familie reuşită, îi va ieşi? Draga mea prietena,

Am întâlnit mămici fericite şi încrezătoare la 20, 25, 30 sau 40 de ani. Oare vârsta este un criteriu?

În cadrul acestui plan, marja de eroare este mare, indiferent că eşti mămică la douăzeci, treizeci sau patruzeci de ani. Învaţă să îţi iubeşti copilul necondiţionat, iubeşte-te pe tine, iubeşte-l şi iubeşte-te, iubeşte-l şi când greşeşte, dă-ţi voie să greşeşti, atât tu cât şi partenerul tău, chiar şi bunicii. Fii permisivă cu tine, cu copilul tău, cu relaţia ta. Nu îţi crea un drum riguros pe care trebuie să-l urmezi. Programează-te să fi flexibilă şi să iubeşti, să găseşti soluţii, fiecare situaţie îşi are rezolvarea ei. Copilul tău poate fi aşa cum ţi l-ai imaginat sau nu, dar îţi poţi crea în cei mulţi ani în care tu vei fi mămică, imaginea femeii care îţi iubeşte copilul necondiţionat. Fericirea de a fi mămică, părinte, o construieşti cu paşi mărunţi Liliana TUDOSE, educator prenatal BB Center, consilier prenatal ISIS MEDICAL CENTER